Vineri, 12 iunie, începând cu ora 16.00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Părintelui Arhimandrit Serafim Huzdup a fost întâmpinat la intrarea în incinta Centrului eparhial de la Roman de preoții consilieri, de părinții stareți și de maicile starețe din eparhie, precum și de fiii și fiicele sale duhovnicești. Apoi, sub privirile sfâșiate de durere ale maicii părintelui arhimandrit și ale membrilor familiei sale, în sunetul tânguitor al clopotului și al cântărilor funebre, sicriul a fost purtat pe umeri de colegii din administrația eparhială și așezat pe catafalcul pregătit la interiorul Catedralei, în pronaos. Aici, cu lumânări și flori în mâini, cu lacrimi în ochi și sufletele întristate, preoții din sobor s-au rugat pentru iertarea păcatelor fratelui lor întru preoție și slujire. Chipul demn și senin al părintelui arhimandrit a împărtășit tuturor certitudinea că a părăsit lumea aceasta împăcat cu sine și cu Dumnezeu, cu detașarea celui pentru care lumea este o etapă trecătoare în șirul nesfârșit al vieții, o treaptă în urcușul către infinitul lui Dumnezeu. Cum altfel poate gândi un monah a cărui dor de cer i-a fost insuflat de Părintele Teofil Părăian și cultivat de duhovnicii Mănăstirii Runc? În fața catafalcului, cu inima pătrunsă de durere, Părintele Arhiepiscop Ioachim a înălțat rugăciuni de dezlegare pentru cel care i-a fost fiu duhovnicesc și neobosit colaborator, precuvios părinte și smerit ostenitor începând cu anul 2002, ocupând diferite ascultări ca exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului, consilier în cadrul sectorului silvic eparhial și Mare ecleziarh al Catedralei arhiepiscopale. În cuvântul rostit la finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat cuvinte de mângâiere familiei îndoliate, a subliniat aspecte din activitatea administrativă și duhovnicească a părintelui și a îndemnat pe cei prezenți să se roage pentru iertarea păcatelor lui:

„Este un moment trist și plin de emoție cu o încărcătură duhovnicească aparte. De câteva zile am rămas într-o așteptare în care bucuria sărbătorilor postpascale s-a îmbinat cu durerea resimțită la aflarea veștii suferinței Părintelui Arhimandrit Serafim. Toată frumusețea născută de sărbătoare s-a umplut parcă de doliu, deși timpul și viața nu ne lasă să medităm prea mult asupra neputinței, deoarece Duhul ne împinge mai departe angajându-ne la alergarea pe căile vieții. De altfel, rolul meu este de a vă conduce spre mântuire pe calea care este bornată de cruci, adică de suferință, de doliu, de osteneală, de angajament, de a vă ghida pașii prin Golgota către Înviere. Părintele căruia îi facem pomenirea nu mi-a fost subaltern, ci mai curând colaborator și frate, pentru faptul că orice preot, călugăr sau călugăriță este colaborator cu ierarhul său, care și el este un călugăr împodobit cu cruci, căruia i s-a pus pe cap o mitră care simbolizează cununa de spini a Arhiereului Cel veșnic, Hristos Domnul. Este foarte greu să citești ce este scris pe crucea acestui părinte duhovnicesc și părinte bun pe care îl pomenim astăzi și să nu te întrebi ce trebuie să faci în acest moment de bilanț, la vârsta pe care o avea părintele Serafim și care este o etapă când un duhovnic ajunge la maturitate. Părintelui Serafimi i s-au încredințat multe ascultări și pe toate le-a dus cu demnitate și responsabilitate, uitându-se pe sine însuși și făcând totul pentru celălalt, pentru biserica pe care a iubit-o, pentru familia sa, pentru noi toți. A lucrat cu râvnă și acrivie și cred că Dumnezu i-a socotit viața și osteneala întru dreptate, în perspectiva mântuirii. Rugați-vă pentru sufletul său frumos!”

După cuvântul de învățătură, maicile prezente au citit catisme din Psaltire, iar cei prezenți s-au închinat la catafalcul Părintelui Serafim, respectându-se  întru totul regulile impuse de legislația în vigoare.