În prima jumătate a Postului Maicii Domnului, prin purtarea de grijă a părintelui Abageru Vasile, protopop al Protoieriei Sascut, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu în parohiile din cercurile pastorale ale protopopiatului.
Astfel, într-o atmosferă de rugăciune, sub protia părintelui protoiereu și în prezența a numeroși credincioși, Taina Sfântului Maslu a fost oficiată de un sobor de preoți ce fac parte din cercurile pastorale nr. 1 "Episcop Teodosie Atanasiu"- coordonat de părintele Burduja Petru și nr. 6 "Preot Enache Herescu"- coordonat de părintele Dumbravă Daniel.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protoiereu care a subliniat importanța evlaviei credinciosului către Maica Domnului, a evidențiat însemnătatea Postului Adormirii Maicii Domnului și dragostea deosebită pe care o au credincioșii pentru Taina Sfântului Maslu, amintind despre virtuţile Fecioarei Maria și calitatea creștinilor de fii ai Maicii Domnului.
Totodată, la aceste întâlniri, în conformitate cu temele propuse la nivelul Protoieriei Sascut pentru anul 2020, declarat de Patriarhia Română "Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români", s-a discutat problema pastorației copiilor și părinților din parohiile arondate celor două cercuri pastorale, din localitățile Podu Turcului și Sascut.
De asemenea, în această perioadă, la ceas de seară, a fost oficiat și Paraclisul Maicii Domnului de către un grup de preoți ai Protoieriei Sascut, coordonat de părintele secretar, Alexandru Grigoraș, la care au participat și numeroși credincioși.
( pr. Albu Gabriel)