Dumnezeu vru să arate în lume lucrarea Lui
Că Iisus, Lumina lumii, dă lumină orbului.
Și, spunând aceste vorbe, în țărână a scuipat,
Iar din tina rezultată cei doi ochi a modelat.

„Mergi îndată la Siloe, te spală pe față mult!”
Și, plecând la scăldătoare, s-a spălat și a văzut.
Apoi, după vindecare, orbul, devenind normal,
Toți vecinii se uimiră de acest fapt ireal.

Unii socoteau că-i dânsul, alții îl negau mereu,
Însă orbul din născare: „Nu e altul, ci sunt eu!”
Cei mai curioși întreabă: „Cine e acest Triverb?!
Că din veac nu se cunoaște să se vindece un orb!”

Şi s-au hotărât cu toții să-l ducă la farisei,
Ca să cerceteze cazul și ca să decidă ei.
Așadar, ajunși la templu, bătrânii l-au întrebat:
„Ce ți-a facut omu-Acela, de zici că te-a vindecat?”

„Din salivă și țărână Omul a făcut plămadă,
Cu iubire mi-a uns fața cu acea sfântă pomadă.
M-a trimis la scăldătoare, să-mi spăl fața de noroi
Şi, spălându-mă, de-odată, văd cu ochii ca și voi.”

„O, tu nici nu știi, sărmane…! Omu-Acela-i păcătos,
Nu ține ziua odihnei, deci, nu poate fi Hristos!”
„Cum poate un făr-delege să facă astfel de fapte?
Este un proroc Acesta!”, strigă orbul, pe cât poate.

Şi, cum ei se divizară, mai marii Sinedriului
Au trimis ca să aducă, de față, părinții lui.
Cum ajung în adunare, unul din bătrâni întreabă:
„Este-acesta fiul vostru, și-i născut fără să vadă?

Iar dacă îl recunoașteți să ne spuneți răspicat
Cum de vede el acuma și cine l-a vindecat?”
„Că este el fiul nostru și că-i orb din naștere,
Aceasta o recunoaştem cu multă răspundere.

Dar cum i-a venit vederea, asta noi nu putem ști.
Întrebați-l doar pe dânsul, că-i matur, poate vorbi!”
Doar atât au spus părinții în vâltoarea demagogă,
Aveau teamă să nu fie chiar excluși din sinagogă.

Au chemat din nou pe omul, născut orb și vindecat,
S-au așezat în Sinedriu și din nou l-au întrebat:
„Ce știi tu de Omu-Acela, că noi știm că-i păcătos.
Ce face, de unde este, cum te-a făcut sănătos?”

Simţindu-le neputința, cu mai mult entuziasm,
Fostul orb, din nou le spune, ironic și cu sarcasm:
„De e păcătos Acela, asta eu nu pot să spun,
Dar un lucru este sigur, că eu văd să merg pe drum.

Nu cumva, voi, fariseii, mai marii Sinedriului,
Aveți în gând să vă faceți, cu toții, ucenicii Lui!?”
„Noi nu știm cine-I Acesta. Noi pe Moise avem!
Rămânem cu legea noastră, pe Acesta nu îl vrem!”

„Nu îl vreți - replică orbul - și nu știți de unde vine?
Asta-i mare ignoranță, ce-o consider ca minune.
Deși orb, cunosc Scriptura, cu tradiția ei sfântă!
Ştiu că Dumnezeu cel veșnic pe păcătoși nu-i ascultă.

Însă cel ce face voia și pe Dumnezeu cinstește,
Acela vede preabine și apoi se convertește.
Dumnezeu este Acela ce-a deschis ochii mei,
Cei care nu cred într-însul ori sunt orbi, ori sunt atei."

Şi-auzind aceste vorbe fariseii se-ncruntară,
L-au certat cu vehemență și apoi l-au dat afară.
Auzind Iisus acestea despre orbul vindecat
L-a căutat prin cetate, găsindu-l, l-a întrebat:

„Crezi tu oare cu tărie în Fiul lui Dumnezeu?”
„Cine este Cel ce este, ca să cred în El mereu?”
„Eu sunt, ce vorbesc cu tine, Dumnezeu cel întrupat!”
„Oh, cred, Doamne cu tărie…” şi căzând s-a închinat:
Zicând:

            Hristos a înviat!