De aceea avu milă de bolnavi, copii, bătrâni,
A hrănit gloate flămânde, a adăpostit străini,
A izgonit duhuri rele, a oprit furtuni pe mare,
Muţilor le-a dat vorbire, iar surzilor ascultare.

A umblat pe luciul mării, a mutat munţii din loc,
El a înviat şi morţii, a preschimbat apa-n foc,
Dar, fiind Lumina lumii, a avut o grij-aparte
Pentru cei ce-şi duc viaţa într-o perpetuă noapte.

Orbului ce-i lipseau ochii, deci şi actul vizual,
Iisus îi recreează cu un gest firesc, real.
Din gura lui preacurată, de unde iese cuvântul,
A lăsat ”roua” să curgă, unind Duhul cu Pământul.

Din această ”clisă” fină, făcu organul vederii
Şi, ungând orbul, îi zice: „Vezi... lumina Învierii!”
Iar dac-a văzut lumina, orbul nostru recreat
A vestit la toată lumea că...

                                          ”Hristos a înviat!”