Un proiect de suflet a prins contur în inima Parohiei Ortodoxe din Oituz. Tabăra “Oituz camp - vatra satului meu” a fost organizată în perioada 20-22 august 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de către Parohia Ortodoxă Oituz, în parteneriat cu Școala Gimnazială Oituz, Protopopiatul Onești și ATOR Onești. Tabăra de anul acesta a avut în componența ei aproximativ 100 de participanți, copii cu vârste între 4 și 14 ani, 30 de tineri voluntari și oameni de bună credință și de un real ajutor, membri activi ai parohiei.
Inițiativa organizării taberei a aparținut tânărului teolog din parohie Bogdan Mocanu, care, în colaborare cu preoții parohiei și cu voluntarii, a elaborat planu și strategia pentru această activitate.
Prima zi a taberei a început cu rugăciunea și câteva jocuri de cunoaștere. Apoi, cu grijă și deosebită prudență, toți copiii, îndrumați de voluntari, s-au deplasat la Școala Gimnazială Oituz, unde a avut loc un atelier de dansuri populare coordonat de cele două cunoscute interprete de muzică populară din Oituz: Florina Botezatu și Larisa Lupu. După ce copiii și voluntarii au servit masa, mâncare gătită și un desert de înghețată, la casa de prăznuire din curtea bisericii, toți s-au întors la școală, acolo unde în două săli special amenajate au fost difuzate două filme. A urmat o sesiune de Q&A, unde toți copiii au primit întrebări și au spus ce au înțeles din filmele pe care le-au vizionat. A doua zi a taberei a început cu Sfânta Liturghie catehetică. Au fost explicate momentele principale ale Sfintei Liturghii: Proscomidia, Liturghia catehumenilor și Liturghia credincioșilor. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în mijlocul bisericii pentru ca toți copiii să poată observa și înțelege cât mai bine desfășurarea ei. La final, copiii au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. A urmat masa la casa de prăznuire, după care toți copiii, însoțiți de voluntari, au mers în excursie la Salina din Târgu Ocna. Acolo au fost întâmpinați de părintele Elisei Roncea care i-a binecuvântat și le-a vorbit despre istoricul bisericii din salină și modul de extracție al sării din adâncul pâmântului. A treia zi a taberei a început cu rugăciunile dimineții. După rugăciune, doi agenți de poliție din Oituz au vorbit copiilor despre regulile elementare pe care trebuie să le respecte pietonii și bicicliștii, apoi le-au prezentat dotările mașinii de poliție. Toți copiii s-au fotografiat și s-au bucurat de acest moment. Participanții, însoțiți de voluntari, au pornit în drumeție spre Monumentul Cavaleriei din localitate, unde a fost organizat un picnic la care copiii au primit sandwichiuri și fructe. Acolo a fost organizat un Land art intitulat generic “Satul, ia și glia” la care tinerii au avut de realizat compoziții specifice satului românesc din ceea au găsit în natură. După ce toți au ajuns înapoi în preajma bisericii, au participat la un Treasure hunt cu vânătoare de comori. Au fost găsite dulciuri și rechizite de folos pentru copii. A urmat un program artistic în cadrul căruia s-au cântat cântece și s-au recitat poezii. De-a lungul serii au fost intonate cântece populare și imnul taberei “Oituz camp” compus de Florina Botezatu. Acesta va deveni imnul oficial ce va fi intonat în fiecare an. În cadrul acestui spectacol folcloric, toți voluntarii și participanții au primit diplome și ca premiu special câte o “Mica Biblie” oferită din partea parohiei. Aproape de înserat a fost aprins un foc de tabără, în jurul căruia s-a organizat și un karaoke, iar apoi a fost adus și servit un tort festiv. La final, s-a vizionat un filmuleț retrospectiv al tururor celor trei zile de tabără. „Ne-am bucurat de aceste trei zile deosebite petrecute în mijlocul copiilor, rugându-L pe Dumnezeu ca întotdeauna să-i îndrume spre tot lucrul cel bun”, conchis părintele Bogdan Ionel Piștea.