„O parabolă creştină plecând de la ... GPS?

Pe vremea când eram elev de liceu, la Suceava (1961-1965), treceam aproape zilnic pe lângă Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. Coboram pe un drumeag secret eu şi prietenii mei până la „Şipot”, unde nu ne-ar fi găsit în vecii vecilor nici părinţi, nici profesorii şi discutam despre o literatură interzisă în şcoli, ascunși ca de o perdea sonoră de freamătul frunzişului şi murmurul apei. Discutam îndeosebi despre Biblie, interesaţi, e adevărat, mai curând de frumuseţea ei literară decât de mesajul religios. Ca student la Litere în Bucureşti (1965-1970) am avut prilejul să reiau lectura acestei cărţi de mare valoare culturală, stimulat de pasiunea cu care vorbea despre ea profesoara noastră de literatură universală, Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

Aşa se face că în anul patru de facultate, venind la Suceava să-mi văd părinţii, l-am vizitat – împreună cu tatăl meu – pe părintele Eftimie Luca, arhimandritul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou. Acesta, impresionat de cunoştințele mele despre textele sacre (în condiţiile în care în mod oficial tinerii nu aveau acces la ele) mi-a dăruit o Biblie. Ce fericit am fost!

Un intelectual de elită

La treizeci de ani de la întâlnirea noastră, l-am vizitat din nou, împreună cu tata, pe părintele Eftimie Luca, de data aceasta la Roman, unde era episcop. Avea 85 de ani şi o călugăriţă îl ajuta să meargă, dar ne-a primit cu bunăvoinţă. Și-a amintit de întrevederea noastră de la Suceava şi a fost mişcat de gestul meu de a fi luat cu mine, ca semn de recunoaştere, Biblia pe care îşi pusese semnătura cu trei decenii în urmă. Avea să moară în 2014, cu cinci zile înainte de a împlini 100 de ani.

După moartea lui, m-am tot întrebat, cu o strângere de inimă, cine va fi ales ca succesor al unui asemenea om. Şi de curând am aflat, nu ducându-mă la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului (aceasta este în prezent titulatura eparhiei), ci având prilejul neaşteptat să citesc aici, în Bucureşti, câteva cărţi scrise (sau coordonate) de noul arhiepiscop, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul (Giosanu). Ce noroc pentru credincioşi! Prelatul de la Roman este un intelectual de elită. A fost primul călugăr român ortodox trimis după Revoluţia din 1989 la studii în străinătate. A studiat la Institutul Saint-Serge din Paris şi, în paralel, și-a desăvârşit cunoştinţele de limbă franceză la Sorbona, astfel încât şi-a luat doctoratul cu o teză scrisă în limba franceză. 

Creștinism și a-dogmatism

Am pe masa de lucru mai multe cărți pe care apare numele acestui călugăr-cărturar, din aceeași familie spirituală cu Valeriu Anania, Nestor Vornicescu și Dumitru Stăniloae (a cărui operă a constituit de altfel obiect de studiu pentru teza sa de doctorat). Nu este aici locul să le prezint pe toate. Dar trebuie măcar să menționez volumul „Cultul Sf. Parascheva în Ortodoxie – Cercetare hagiografico-liturgică”, în care găsim, printre altele un istoric al vieții și postumității unei sfinte mereu prezente în conștiința românilor. Mai mult chiar decât această edificatoare și necesară monografie, m-a entuziasmat însă un eseu de mare curaj intelectual, „Creștinismul abia începe”. Este cea mai a-dogmatică lucrare despre creștinism pe care am citit-o vreodată și, în același timp, cea mai apropiată de esența creștinismului.

Nici urmă de resemnare

Autorul nu ni se adresează de la un amvon imaginar, ci ne vorbește ca unor prieteni apropiați, îndemnându-ne să ne regândim viața. Folosește mijloace literare pentru a ne face să avem revelația modului inautentic în care trăim în prezent. Departe de a rămâne prizonierul unei retorici preoțești atemporale, recurge la exemple din realitatea imediată. Și-ar fi putut imagina vreodată cineva că se poate construi o parabolă creștină tulburătoare plecând de la …GPS (Global Positioning System)?! O asemenea parabolă, de neuitat, ne oferă autorul acestei cărți de filosofie (creștină) practică. M-a încântat, apoi, pledoaria sa pentru folosirea cu grijă a timpului. Nu vreau să-mi dau importanță, dar exact la fel gândesc și eu (alarmat de atitudinea risipitoare a românilor față de „clipa cea repede ce ni s-a dat”). Nici urmă de resemnare în frazele energice ale Preasfințitului.

Dacă aș locui în Roman m-aș duce în fiecare zi la biserică”.