Peste 2000 de oameni au participat astăzi, 20 martie, la procesiunea din Duminica Ortodoxiei, organizată în municipiul Roman. Alături de sute de preoți și credincioși, sosiți din toată Eparhia Romanului și Bacăului, la acest eveniment au luat parte numeroși elevi de la școli și licee din Roman, Bacău, Sascut, Moinești, Buhuși și Onești. Sărbătoarea, organizată de Arhiepiscopie, a reușit să mobilizeze persoane de toate vârstele ca semn al dragostei față de Dumnezeu și de sfinții Săi.
Îndemnul făcut de ÎPS Arhiepiscop Ioachim și-a găsit ecou în sufletele a peste 2000 de creștini și în Duminica Ortodoxiei din anul 2016. ”Ieșiți astăzi din casă, veniți, iubiți creștini/ Purtând în mâini icoane, în minte rugăciunea,/În inimi având pacea. Cu toată-nțelepciunea/Să mulțumim Treimei că ne-am născut români”, au fost câteva din versurile imnului Ortodoxiei românești alcătuit de ierarhul Romanului și Bacăului, ce au răsunat pe buzele celor care au ales să-și petreacă după-amiaza primei duminici din Postul Mare alături de Biserică. Ca și în anii anteriori, în cadrul procesiunii din această zi au fost aduse spre închinare icoanele făcătoare de minuni din bisericile și mănăstirile aflate în cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, dar și un număr impresionant de icoane pe care, cei prezenți, tineri și vârstnici, au dorit să le arate în public, în semn de mărturisire a credinței și manifestare a dragostei față de cinstirea Mântuitorului Hristos, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a sfinților. Sărbătoarea a fost prefațată de o slujbă de mulțumire oficiată în Piața Roman Mușat din municipiul Roman. Alături de Înaltpreasfinția Sa, preoții și credincioși, reprezentanți ai autorităților locale, cu toții prezenți în inima urbei mușatine, s-au rugat laolaltă, aducând mulțumire Preasfintei Treimi în această zi cu o semnificație aparte pentru Ortodoxia universală. În debutul acestui eveniment, părintele Dragoș Munteanu, protopop de Roman, a vorbit vorbit celor prezenți despre semnificația cinstirii sfintelor icoane în prima duminică din Postul Mare, anunțând totodată programul manifestării din acest an, dedicate tinerilor și organizate în contextul Anului omagial al educației tineretului creștin ortodox. După slujba de Te –Deum, ierarhul a rostit rugăciunile de sfințire a icoanelor, pe care sutele de creștini le-au purtat în suflete și în mâini în aceste momente, stropindu-le cu apă sfințită.
Sărbătoarea a continuat cu prezentarea și jurizarea icoanelor realizate de elevii romașcani, participanți la concursul ”Iisus Hristos, modelul suprem pentru tinerii școlari”, de către o echipă alcătuită din reprezentanți ai Bisericii și ai artelor plastice. Frumusețea și expresivitatea imaginilor sacre, așa cum sunt înțelese de către copii, au transformat spațiul public romașcan într-o veritabilă agoră creștină, în care iubirea sfinților s-a transpus în chipurile icoanelor pictate magistral. ”Aici, Ortodoxia s-a împletit cu Ortopraxia”, a declarat ierarhul care, binecuvântându-i pe copii, a amintit faptul că ”credința și cumințenia poporului român izvorăsc din credința în Hristos”. În sunet de toacă și în dangăt de clopote, mulțimea s-a îndreptat în procesiune spre Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” a cărei curte, după câteva zeci de minute, avea să se dovedească a fi neîncăpătoare. Dincolo de dimensiunea sacră a evenimentului, prin prezența la procesiunea din Duminica Ortodoxiei, cele câteva sute de tineri și-au manifestat apartenența la învățătura și tradițiile creștinești românești și universale, prin răbdarea și bună cuviința de a cânta, de a se ruga și de a se bucura alături de Biserică pe parcursul a peste două ore. La momentul înserării, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim avea să-i premieze pe cei mai talentați iconari ai aceastei ediții a concursului, respectiv elevii Colegiului Tehnic ”Miron Costin”, Școala ”Mihai Eminescu” din Roman și cei ai Colegiului Național ”Roman Vodă”, oferind diplome de participare tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui moment. Cele trei video proiectoare oferite de organizatori ca premii tinerilor iconari au fost achiziționate prin strădania preoților din Protopopiatul Roman care au dorit prin această inițiativă să încurajeze educația religioasă în școală și să răsplătească efortul celor mai talentați elevi romașcani. (Pr. Constantin GHERASIM)