O stea s-a stins în dulcea Bucovină,
Dar s-a aprins mai vie pe bolta cerului.
În sfânta ei urcare prin aura divină
S-aud cântări de îngeri în cinstea Domnului.
Păstorul Bucovinei e steaua re-aprinsă,
Iar păstoriții lui, în strai bucovinean,
Își scaldă ochii-n lacrimi, că inima-i surprinsă
De un fior al morții, trimis de cel viclean.
În patru zări ecouri, din sunete de clopot,
Ce pleacă din Suceava, ca un profund mister,
Împrăștie vestirea în lume, fără zgomot:
Vlădica Pimen Zainea a fost chemat în cer.
Plâng oamenii de suflet, cu preoții cucernici,
Plâng pruncii puși în leagăn, plâng și părinții lor.
Toată suflarea plânge, plâng oamenii puternici,
Călugări și măicuțe plâng toți în sfânt sobor.
Arhiepiscop vrednic, smerit, blajin și demn,
Intransigent cu sine, dar blând cu cei cinstiți,
Cuvântul lui ca mierea era mereu solemn,
Dar devenea săgeată, doar pentru hămesiți.
Moldovei, Sfântul Ștefan, i-a apărat moșia.
Bisericii, Vlădica, i-a prezervat averea.
Azi, trist e voievodul că nu mai are glia,
Cum trist e și vlădica că a pierdut pădurea.
S-a dus la cer cu pace, că n-a murit în luptă,
Iar sufletul său nobil Hristos îl va purta
În latura luminii din Dumnezeu iruptă,
Sperând că-n Rai cu sfinții el pururea va sta.
Iar trupul de țărână, puțin cât mai era,
În patru scânduri simple din larice uscată,
Fu așezat, cam simplu, că lumea se grăbea,
Dar va dormi cu gândul la Dreapta Judecată.
În Sihăstria Putnei și-a pregătit mormântul,
Cu sfinți-acestei lavre el a voit să stea,
Așa a vrut să fie și s-a plinit cuvântul,
Iar cântecul de bucium mereu va asculta.
