Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Orbeni II au avut loc activități dedicate mamelor.
Luna martie este luna în care mai mult ca oricând, atenția noastră este îndreptată spre cele ce dau viață, spre mame, bunici și soții.
Membrii Grupului Catehetic “Pretenii Sfântului Nicolae” al parohiei noastre, au pregătit felicitări și mărțișoare, pe care după Sfânta Liturghie din data de 8 martie, le vor oferi în semn de apreciere și dragoste, mamelor și bunicelor din parohie.
În prima parte a activității, sub coordonarea preotului paroh și a cântărețului, prof. Răzvan Busuioc, au avut loc discuții catehetice pe tema familiei, importanța vieții și a relației dintre om și Dumnezeu, relație ce se oglindește și în relația dintre soț - soție și copiii lor, în cadrul familiei, Biserica de acasă.
Copiii s-au bucurat împreună de acest moment, arătând mulțumirea și prețuirea față de mamele lor care i-au născut și crescut, dar și față de bunicele ce mereu le sunt alături cu dragostea lor.
În semn de mulțumire pentru dragostea pe care copiii o arată doamnelor din parohie, Sectorul Colportaj al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin părintele inspector Marian Gliga, a oferit acestora cărți și iconițe.
Pr. Robert Vasile Moldoveanu



