La îndemnul și cu înalta binecuvântare a Părintelui Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 23 martie a.c, s-a organizat în Protopopiatul Sascut Marșul pentru Viață, având ca imbold, sintagma „Egalitate, echitate, sprijin – Din prima secundă și întreaga viață". Această inițiativă este parte integrantă a proiectului socio-cultural "Rugăciunea respirația sufletului" și se desfășoară în cadrul activităților din Luna Pro Viață.
Evenimentul duhovnicesc, coordonat de părintele protoiereu Vasile Abageru și desfășurat ca pregătire pentru marele praznic al Bunei-Vestiri, a avut ca principal scop procesiunea elevilor, tinerilor, credincioșilor și preoților din localitățile comunei Sascut, cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni.
Astfel, începând cu ora 12, la sediul Protopopiatului Sascut, a ajuns Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni, fiind întâmpinată cu emoție și multă evlavie de elevii din școlile sascutene, precum și de către credincioșii din parohiile acestei comune.
În debutul acestei acțiuni au fost rostite rugăciuni către Maica Domnului și a Vieții, precum și rugăciuni pentru pace.
Delegatul Centrului Eparhial Roman la acest frumos eveniment, Părintele Consilier Ilarion Mâță a deschis activitatea Marșului pentru Viață, transmițând celor prezenți binecuvântarea Chiriarhului și vorbindu-le despre marele dar al vieții:
“Marșul pentru viață este expresia solidarității pe care o avem pentru copii, pentru familia creștină. Astăzi purtați în mâinile dumneavoastră câteva simboluri: icoane ce reprezintă poarta noastră către Cer dar și anumite mesaje deosebit de frumoase și motivante. Biserica nu promovează altceva decât valoarea vieții. Astăzi este mai multă nevoie ca oricând să dăm naștere la copii. Observ că astăzi sunteți prezenți la acest eveniment foarte mulți copii, părinți dar și bunici. Veți tine minte acest eveniment pentru ca iată, Maica Domnului a fost înainte-mergătoarea noastră, Ea care a dat direcție acțiunii noastre și care ne-a inspirat să ne adunăm astăzi aici. Mai mult ca oricând trebuie să dăm naștere copiiilor deoarece populația României se află într-un mare regres iar întreaga lume se află într-o continuă îmbătrânire, de aceea viitorul stă în voi, în copii, pentru că voi veți lua locul celor care sunt acum în vârstă. Ne dorim mult să nu rămânem insensibili la aceste mesaje pe care le transmite biserica deoarece ea dorește să aibă și viitor, nu doar să îi fie bine acum”.
Imediat după prima parte a activității, s-a pornit în procesiune către biserica Parohiei Sascut-Sat împreună cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și cu toți cei prezenți care au intonat cântări și pricesne închinate acesteia.
Reprezentantul Departamentului Pro-Vita al Protoieriei Sascut, Pr. Apetrei Liviu-Ionuț, îndată ce s-a ajuns în curtea bisericii, a subliniat următoarele:
“Acest frumos eveniment a ajuns la a 12-a ediție națională și a 4-a în Protopopiatul Sascut. În această lună, vorbim mai mult despre viață, despre egalitatea de șanse a femeilor însărcinate aflate în diferite situații dificile și a copiilor nenăscuți ai acestora. Ideologizarea avortului ascunde drama crizei de sarcină, respinge ideea de sprijin și, astfel, generează inegalitate de șanse. Pentru fiecare copil, egalitatea de șanse începe înainte de a veni pe lume, iar aceasta înseamnă ca mama lui să fie sprijinită să-l nască. Lipsa de sprijin și inegalitatea de șanse a femeilor în criză de sarcină sunt ignorate atât de progresiștii care invocă egalitatea de șanse doar după naștere, cât și de conservatorii care consideră că succesul personal depinde în primul rând de alegerile proprii."
După toate cele menționate anterior, cei prezenți au plecat în procesiune prin localitatea Sascut, către Biserica cu hramurile Sf. Nicolae și Sf. Români din localitatea Schineni, Parohia Sascut-Sat, unde s-au ținut din nou alocuțiuni Pro Viață, legate de conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină, pentru ca cestea să își poată naște copiii.
Ziua s-a încheiat cu un cuvânt de învățătură a Părintelui Protosinghel Nicolae Dănilă, Exarh al mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și Starețul Mănăstirii de la Giurgeni:
“Viața este darul lui Dumnezeu și darul lui Dumnezeu se revarsă acolo unde coboară și binecuvântarea lui Dumnezeu. Un copil nu este niciodată o greșeală ci este o binecuvântare. Viața se formează în pântece prin binecuvântarea lui Dumnezeu și nimeni nu poate lua acest drept la o nouă șansă a celui care a fost conceput. Dumnezeu este Cel ce dă și tot El este Cel ce ia. Fiecare om este special în felul său deoarece fiecare om, fiecare concepere reprezintă suflarea lui Dumnezeu așa cum a fost și în cazul lui Adam care prin această suflare a devenit ființă vie. Luați aminte la toate aceste lucruri și îndemnați pe toți că viața este darul lui Dumnezeu și trebuie prețuit ca atare. Vă îndemn și eu ca acest Marș pentru viață să nu îl promovați doar acum ci în fiecare zi și să îndemnați pe tineri, pe proaspeții căsătoriți, pe cupluri, ca să nu risipească acest dar pe care din ce în ce Dumnezeu îl cam scumpește. Fie ca Maica Domnului care este astăzi în mijlocul nostru să ne binecuvinteze pe noi, pe toți, Amin!”
La final, cu sprijinul asistentului social al protopopiatului, copiii prezenți au primit din partea Asociației „Episcop Teodosie Atanasiu” Sascut și a ONG-ului „Izvorul Tămăduirii” Sascut-Târg, pachete cu dulciuri și suc.