Ziua de Întâi Decembrie, atunci când este sărbătorită Marea Unire a Principatelor Române de la 1918, rămâne un simbol de curaj și devotament al neamului românesc, drept pentru care mai multe comunități parohiale ale Protoieriei Bacău au sărbătorit Unirea în bisericile parohiale sau în Centrele socio-educaționale înființate în cadrul parohiilor. Această zi a fost și prilej de noi activități în cadrul proiectului „Hristos-lauda bătrâneților mele”, derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a cărui menire este de a apropia credincioșii de preoții lor și de a veni în întâmpinarea acestora cu diferite activități sociale, educaționale, religioase sau medicale, vădindu-se prin aceasta caracterul de mamă protectoare pe care îl are Biserica în relația cu fii ei duhovnicești.
Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bacău
În cadrul proiectului „Hristos – lauda bătrâneților mele” și în atmosferă de sărbătoare, seniorii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bacău s-au reunit pentru a serba Ziua Națională a României. Programul a început cu Sfânta Liturghie, urmată de slujba de Te Deum și, ca recunoștință și cinstire a eroilor și a celor care au fost făuritorii Marii Uniri de la 1918, s-a oficiat pomenirea acestora și s-au cântat cântece patriotice.
La final, părintele paroh Abageru Constantin a arătat atât importanța evenimentelor din decembrie 1918 și a jertfei făuritorilor Marii Uniri, cât și datoria fiecăruia nu doar de a păstra istoria poporului român, dar și de a o transmite generațiilor tinere. Tineri și vârstnici deopotrivă.
Parohia Fundu Tutovei, Comuna Lipova
Copiii Centrului de Tineret „Sfântul Ioan Valahul” au participat la slujba de Te Deum pentru comemorarea zilei naționale a României. După oficierea acestei slujbe, copiii au intonat cântece patriotice. Cu acestă ocazie, rapsodul Oprea Vasile a înfrumusețat acestă sărbătoare prin doinele și cântecele românești interpretate cu măiestrie la caval și fluier. Tot cu acestă ocazie, autoritățile locale au depus o coroană de flori la monumentul eroilor aflat în incinta curții bisericii parohiale.
Aceeași bucurie și același entuziasm l-au simțit și credincioșii din parohiile „Sfântul Nicolae” – Bacău, „Sfântul Gheorghe” – Bacău, „Sfântul Nicolae” – Șerbești și „Sfinții Împărăți Constantin și Elena” – Traian, dar și din alte comunități parohiale, rurale sau urbane, ai căror păstori de suflete le-au așternut înainte activități religioase și comemorative menite să evoce Ziua Națională a românilor și să cinstească memoria celor care au contribuit la unificarea principatelor acum mai bine de un veac.