Lumina din călimară – concurs județean în Protoieria Bacău

Concursul județean de creaţie plastică şi literar-religioasă “Lumina din călimară”, organizat la Bacău din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul în cadrul Simpozionului ”Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”, a ajuns la final.

Concursul județean de creaţie plastică şi literar-religioasă “Lumina din călimară”, organizat la Bacău din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul în cadrul Simpozionului ”Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”, a ajuns la final.

Elevii din clasele I-XII, care învaţă în şcolile din localităţile de pe întreg cuprinsul Județului Bacău și al Protopopiatelor Bacău, Moinești, Buhuși, Sascut și Onești, au avut posibilitatea să se înscrie la această a doua ediție a concursului organizat de Protopopiatul Bacău.

Desfășurat în cadrul „Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, Simpozionul ”Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului” se află acum, la fel ca și concursul, la vârsta celei de a doua ediții.

Dacă la prima ediție peste o sută de elevi băcăuani și-au înscris lucrările de pictură la acest concurs organizat în parteneriat cu ISJ Bacău și Complexul Muzeal Iulian Antonescu – Bacău, anul acesta peste 200 de elevi din mai multe școli ale întregului județ s-au înscris la cele 6 secțiuni ale concursului.

Anul trecut, cei mai talentați elevi care au participat la concursul de desene ”Sfânta Cuvioasă Parascheva în arta iconografică” au fost premiați de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, joi – 23 octombrie 2014, în cadrul simpozionului organizat la Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” cu prilejul împlinirii a 5 ani de la dobândirea rangului de Arhiepiscopie a Eparhiei Romanului și Bacăului și în contextul sărbătorii Cuvioasei Parascheva.

Văduviți de prezența Inaltpreasfințitului Părinte Ioachim care se află acum la București, participând la lucrările Sfântului Sinod, festivitatea de premiere, deși sub semnul bucuriei, nu a avut aceeași frumusețe și strălucire. Părintele protopop Costică Busuioc a transmis binecuvântarea arhierească a chiriarhului și împreună cu părintele inspector pr. prof. Ionuț Căsăneanu, a oferit, din încredințare, daruri și diplome celor mai talentați elevi precum și tuturor celor care au participat la concurs.

”Am crescut de la un la altul – a subliniat părintele protopop, atât ca număr de participanți dar și ca întindere; ne adresăm nu doar elevilor din arealul jurisdicțional al Protoieriei Bacău ci din întregul județ. Anul acesta concursul a îmbrăcat nu doar haina unui eveniment școlar județean de foarte mare importanță și seriozitate – din moment ce se desfășoară prin Inspectoratul Școlar Județean Bacău, ci a crescut și prin aceea că acum avem șase secțiuni ale concursului, cinci dintre acestea cu grad de adresabilitate potrivit vârstelor școlare (pentru desen și pictură), iar una dedicată celor care se exprimă mai puțin prin penson și mai mult prin condei – mă refer aici la secțiunea Eseu.

Avem așadar culoarea dar și cuvântul, penelul dar și condeiul, fiecare aducând plus-valoare și frumusețe, oferind fiecăruia posibilitatea de a se exprima cum poate mai bine, de a pune în scris și culoare lumina care izvorăște din suflet. De aceea am și ales să vorbim despre ”Lumina din călimară”,  un concurs adresat elevilor, aflați acum la vârsta descoperirilor, dar la vârsta când folosesc atât de firesc și inocent penelul sau penița de scris a inimii, punând curat pe hârtie parte din sufletul lor”.

Tema eseului pentru această ediție a concursului a fost „Prin smerenie la sfinţenie - Sfânta Cuvioasă Parascheva”, subliniind astfel încadrarea evenimentului în tema mai largă a Anului Omagial și a simpozionului desfășurat în Eparhie. Desfăşurat în toate şcolile din cuprinsul Județului Bacău, concursul rămâne o activitate permanentă a Protoieriei Bacău și cuprinde șase secţiuni:

SECŢIUNEA DESEN

Clasele I- IV

SECŢIUNEA DESEN – GRAFICĂ

Clasele V- VIII

SECŢIUNEA DESEN – CULOARE

Clasele V- VIII

SECŢIUNEA DESEN – LICEU

Clasele IX- XII

SECŢIUNEA DESEN – COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE “G. APOSTU” BACĂU

Clasele V- XII

SECŢIUNEA ESEU

Clasele IX-XII

Protopopiatul Bacău mulţumeşte pe această cale tuturor colaboratorilor, atât copiilor cât şi profesorilor implicaţi în acest demers educaţional, comisiei de evaluare şi instituțiilor partenere: Inspectoratul Școlar Județean, Palatul Copiilor, Complexul Muzeal Iulian Antonescu.

Elevii și profesorii care nu au cunoscut calendarul și etapele desfășurării concursului județean ”Lumina din călimară”, se pot pregăti din timp pentru ediția a treia a concursului, care se va desfășura în perioada 4-17 septembrie 2016.

În cadrul secţiunilor pentru desen copiii vor ilustra tema dată printr-un desen în acuarelă sau creion. Lucrările vor fi realizate în format A4 şi vor avea pe verso lipită o etichetă completată cu următoarele date: numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, cadrul didactic coordonator, titlul lucrării, telefon şi datele de contact.

Secţiunea eseu se adresează claselor  IX-XII și constă în redactarea unui eseu argumentativ pe o temă dată, anunțată din timp. Datele de identificare ale elevului (numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, cadrul didactic coordonator, titlul lucrării, telefon şi date de contact) vor fi trecute pe verso. Lucrările vor fi depuse, prin profesorul coordonator, direct la sediul Protopopiatului sau trimise pe adresa Protoieriei Bacău, strada 9 mai nr. 48, municipiul Bacău.