La Catedrala „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie luni, 10 ianuarie 2022, cu prilejul serbării Sfântului Antipa de la Calapodeşti, hramul paraclisului Catedralei arhiepiscopale și ocrotitorul Eparhiei Romanului și Bacăului. Antipa de la Calapodești este Sfântul care, la început de an calendaristic, deschide șirul „casnicilor lui Dumnezeu” pe care i-a născut Ortodoxia românească de-a lungul existenței sale bimilenare.
Credincioșii romașcani s-au rugat luni, 10 ianuarie 2022, în Catedrala arhiepiscopală din Roman, cu ocazia serbării Cuviosului Antipa de la Calapodești, unul dintre ocrotitorii Eparhiei Romanului și Bacăului. Sărbătoarea primului sfânt român din calendarul creștin ortodox a fost încununată de Dumnezeiasca Liturghie oficiată de un sobor de preoților și diaconi sub protia preacuviosului părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, după slujba euharistică, părintele vicar eparhial a rememorat viața Sfântului Antipa, nașterea sa în ținuturile eparhiei, viețuirea la Mănăstirea Brazi, apoi anii petrecuți în asceză la Schitul românesc Lacu din Muntele Athos, unde a câștigat darul lacrimilor, al rugăciunii și al înainte vederii, aici „și-a împropriat cele mai aspre nevoințe care i-a uimit pe toți, nu atât prin performanțele sale duhovnicești învățate la școala rugăciunii athonite, cât prin vârsta sa fragedă, dăruirea cu care s-a angajat în această lucrare duhovnicească fiind cu totul și cu totul deosebită”. Apoi, părintele vicar a vorbit despre perioada viețuirii acestui sfânt în pustie, despre experiența prin care „se apropie de Dumnezeu cu mai multă râvnă și căldură. Ardea sufletul său și inima sa de dorul de rugăciune, de Dumnezeu și de cer. Inima sa era o flacără vie, care pentru dragostea de Dumnezeu ar fi jertfit orice”. După anii petrecuți în pustie, se retrage la Schitul Prodromu unde este hirotonit ieromonah, apoi revine în țară unde este cunoscut ca un mare trăitor al prezenței lui Dumnezeu. De aici pleacă spre nordul Rusiei, la Novgorod, unde va experia asprimea trăirii monahale, alături de călugării de acolo, de la el rămânând o icoană a Maicii Domnului și crucea de la călugărire, pe care sfântul le-a purtat cu sine în peregrinările sale. Ca mângâiere, crucea a ajuns la Calapodești, locul nașterii sale, unde astăzi se află o mănăstire zidită în cinstea lui. „În ținutul Novgorodului, sfântul a viețuit 17 ani fiind plin de râvnă dumnezeiască, rugându-se neîncetat, iar ucenicii pe care îi avea cunoșteau, în parte, nevoința Sfântului Antipa. Cel mai apropiat dintre aceștia, monahul Pimen, i-a fost aproape întotdeauna, iar detaliile vieții sale acesta le-a transmis spre învățare și aducere aminte în scris, prima carte de genul acesta fiind publicat la Sankt Petersburg, la puțin timp de la moartea sa. Călugării din mănăstire, cunoscându-i viața, îl cinsteau încă din timpul vieții, iar lucrul acesta a atras după sine o recunoaștere în toate cele trei țări ortodoxe, atât din Grecia, în special din Sfântul Munte, unde a fost trecut în rândul sfinților la 24 de ani de la moartea sa, cât și din Rusia și România. La data de 10 ianuarie 1882, ieroschimonahul Antipa a trecut în veșnicia lui Dumnezeu”. Totodată, părintele vicar a vorbit despre cinstirea Sfântului Antipa în Ortodoxia universală, dar și despre evlavia credincioșilor Eparhiei Romanului și Bacăului față de acest sfânt călător, de la a cărui naștere în ceruri s-au împlinit anul acesta 140 de ani.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corul psaltic „Diaconia” al Catedralei arhiepiscopale.
