Miercuri, 17 iunie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramurile „Duminica Tuturor Sfinților” și „Sfântul Mare Mucenic Mina” a metocului chiriarhal de la Scutaru, din Mănăstirea Cașin, Protopopiatul Onești.
Ierarhul a fost întâmpinat de părintele arhimandrit Nicolae Dănilă, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, de părintele Nicolae Zaharia, protoiereu al Protopopiatului Onești, de părintele inspector eparhial Ioan Bârgăoanu, de părintele protosinghel Avram Mintar, de părintele Viorel Anăstăsoaie, tatăl Preasfinției Sale, de domnul George Adrian Bucur, primarul comunei Mănăstirea Cașin, de clerici și credincioși de pe Valea Cașinului. Prezența Preasfinției Sale s-a înscris în contextul săvârșirii celor 40 de Sfinte Liturghii rânduite după sfințirea lăcașului de cult.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii au fost înălțate și rugăciuni pentru odihna sufletelor ostașilor căzuți pe Valea Cașinului în urma luptelor sângeroase din Primul Război Mondial, în amintirea jertfei lor fiind ridicat întreg ansamblu eclesiastic din satul Scutaru.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a vorbit celor de față despre bucuria participării creștinului la Dumnezeiasca Liturghie, apreciind râvna față de cele sfinte a credincioșilor prezenți, care se pregătesc cum se cuvine pentru întâmpinarea zilei de cinstire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel:
„Ne aflăm în cursul celor 40 de zile de slujire la această sfântă mănăstire, care a primit haina sfințirii în urmă cu câteva zile. De aceea, cu binecuvântarea Părintului Arhiepiscop Ioachim, am venit astăzi să ne adăugăm și noi slujitorilor care, împreună cu părintele Avram și cu părintele Ioan, au început să săvârșească acest canon de rugăciune. Bucuria noastră este mare pentru că nu i-am găsit aici doar pe părintele Avram și pe părintele Ioan, ci și pe dumneavoastră, credincioșii care ați dorit să urcați pe Valea Cașinului și astăzi să fim în comuniune de rugăciune, deși nu este o zi de sărbătoare, în mod special, dar fiecare Liturghie la care luăm parte este un dar și devine pentru noi o sărbătoare. De aceea, ne bucurăm că am putut fi astăzi în această comuniune duhovnicească, mai ales că ne aflăm în perioada de pregătire pentru sfânta sărbătoare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, deci o perioadă de postire. Sfântul Apostol Pavel, unul dintre cei pe care ne pregătim să îi cinstim, a fost un neobosit rugător și propovăduitor, iar Sfântul Apostol Petru, cel care a fost mai vârstnic, mai înțelept, este cel despre care Mântuitorul a mărturisit că pe piatra credinței lui va zidi Biserica; ei ne sunt nouă modele de tărie în credință, dar și de jertfelnicie în misiune”.
Cuvântul de încheiere i-a revenit părintelui protosinghel Avram Mintar, care, în calitate de gazdă, a mulțumit ierarhului, tuturor clericilor și credincioșilor prezenți pentru înfrumusețarea slujbei prin prezența lor, precum și Bunului Dumnezeu, Care a rânduit să se întoarcă în țara de obârșie, după ascultarea pe care a împlinit-o în Țara Sfântă și Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a binecuvântat ca sfinția sa să slujească de acum la altarul bisericii de la Scutaru.
Slujba de sfințire a nou-ziditei biserici cu hramurile „Duminica Tuturor Sfinților” și „Sfântul Mare Mucenic Mina”, precum și a Centrului socio - cultural „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana și Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici” a fost oficiată duminică, 7 iunie, de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul.
(Pr. Florin Robert Blănaru)



