Ziua de serbare a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei,  a adunat pelerini și credincioși pentru a trăi bucuria comuniunii de rugăciune la Mănăstirea Ciolpani, unde Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit Dumnezeiasca Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a pomenit pe Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei, care a trecut de curând în Împărăția Cerurilor.

În cuvântul de învățătură Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre diferența dintre biografie și Sinaxar, pe calea care duce la Hristos.

Noi nu facem istorie când pomenim sfinții, ca atunci când facem un curiculum vitae (C.V.) și îl depunem la o cancelarie a unei întreprinderi pentru o angajare sau pentru un alt scop. Pentru faptul că nu este același lucru a scrie biografia unui sfânt cu a face Sinaxarul. Este una să faci biografia lui Hristos și alta să faci Hristologia Lui, sau istoria mântuirii noastre, care se concentrează, se recapitulează, se împlinește în Cel care a venit la plinirea vremii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne scoată din robia păcatului și a morții. Moartea este consecința păcatelor, dar ea a devenit în Iisus Hristos un Paște, adică o trecere într-o altă etapă a existențialității noastre. Sfinții dintru început s-au angajat la o viață cumva austeră pentru a deveni casnici și prieteni ai Lui Dumnezeu în Împărăția Sa Cerească.

De asemenea, Părintele Arhiepiscop a subliniat înțelesul simbolic ce se desprinde din pilda vieții Sfântului Nicolae, explicând trăirea credinței ortodoxe după indicațiile sfinților părinți.

Sfântul Nicolae, pe care îl pomenim astăzi este așa de bine cunoscut în toată tradiția creștină de pretutindeni, fiind cinstit deopotrivă atât în Orientul, cât și în Occidentul creștin. Noi trăim în mileniul acesta care poate fi unul al reînvierii, deși se vorbește despre un post-creștinism în mileniul al treilea. Cuvântul și credința în Hristos nu vor pieri niciodată, căci cuvântul său este pururea înnoitor și se adaptează în toate tiparele vremurilor viitoare. Pe Sfântul Nicolae îl găsim între marii corifei ai lumii, Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nazianz și toți ceilalți mari teologi ai lumii care au statornicit dogmele de credință, scriind opere nenumărate și memorabile, pe seama cărora se fixează întreaga teologie creștină ortodoxă. Sfântul Nicolae a fost prezent și la Sinodul I Ecumenic unde s-au pus bazele prime ale credinței în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care ajunsese să nu mai fie recunoscut ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu Adevărat. Acolo s-au fixat mai multe teze care au fost aranjate în Simbolul de credință sau Crezul care este rostit la fiecare Sfântă Liturghie.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a mai spus:  Ortodoxia începe prin a avea credință în Cel care a venit să ne mântuiască la plinirea vremii. Credința este ca un bob de grâu, care poate germina și apoi crește în persoana ta, în ființa ta și astfel poate face legătura cu Cerul. Nu poți avea o credință fără o finalitate care este intrarea în comuniune cu toți sfinții Bisericii. Hristos este pus în mijlocul creației. El vine chenotic, adică smerit, și ne arată că trebuie să ne căutăm Arhetipul. Chipul este icoana din noi care se murdărește uneori din cauză păcatelor. Urmărim credința în adevărul revelat pentru a ajunge la viață. Mântuitorul este Calea, Casa și locuința tuturor oamenilor.

Istoria mănăstirii situată la 5 km de orașul Buhuși începe în veacul al XVIII-lea. Primul schit a fost ctitorit de sulițașul Ciolpan, călugărit aici și de la care se trage și numele schitului. În 1730, medelnicerul Teodor Cantacuzino a construit o bisericuță din lemn de stejar, care există și azi în cimitirul mănăstirii, ca monument istoric. Rămasă pustie de-a lungul vremii, mănăstirea a fost redeschisă în anul 1991 cu obște de maici.

Cu osteneala maicilor și a arhimandritului Emilian Panait, starețul mănăstirii Runc și duhovnic al acestei obști, s-au construit trei clădiri pentru chilii, un paraclis pentru pravila călugărească și biserica mare. Sfințirea bisericii mari cu hramul "Sfântul Mucenic Emilian" s-a făcut la 21 septembrie 1997. Alături se află un paraclis a cărui construcție a început în 1991 și s-a sfințit la 15 august 1993.

În ceea ce privește biserica ”Sf. Nicolae”, monument istoric, pe ancadramentul sculptat al ușii de la intrare, în partea superioară, sunt dăltuite în lemn de stejar două pisanii în slove chirilice: una din 1730, când a fost ctitorită biserica, și cea de a doua din 1846, când a fost "șindrilită" adică învelită din nou cu șindrilă. De-a lungul timpului au fost efectuate mai multe reparații în anii: 1846, 1913, 1969 și 2000-2002. Restaurarea din 2000-2002 a readus biserica la planul și elevația inițială, fără pridvor și fără turn clopotniță. Iconostasul bisericii a fost repictat în 1969, iar icoanele pictate pe lemn sunt din secolele XVIII-XIX.

 (pr. Daniel Marari)