Prezența arhierească la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Valea Budului

În Duminica a treia după Paști, numită și Duminica Femeilor Mironosițe, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Valea Budului, Metoc Chiriarhal.

După oficierea Sfintei Liturghii de către soborul preoților și diaconilor sfântului așezământ monahal, Înaltpreasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța cinstirii Sfintelor Femei Mironosițe și despre rolul pe care l-au avut în vestirea Învierii Domnului.

Totodată, în contextul declarării anului 2026 ca An comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), Înaltpreasfinția Sa a rostit și câteva poeme dedicate Femeilor Mironosițe, scrise special pentru această zi în care este cinstită femeia creștină.

La finalul Sfintei Liturghii, monahia Magdalena Budeanu, stareța Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența Sa în mijlocul obștii monahale la acest moment de sărbătoare, dar și pentru cuvântul de învățătură.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”.