Liturghie arhierească la Catedrala din Roman, în Duminica a XXV-a după Rusalii

În Duminica a XXV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Cu acest prilej, doi teologi au primit Sfânta Taină a Hirotoniei.

Pentru credincioșii romașcani care au participat în Duminica a XXV-a după Rusalii la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala arhiepiscopală de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prilej de înălțare duhovnicească, născută din împărtășirea din cuvânt și rugăciune. În această zi de lăsatul secului, în care creștinii obișnuiesc să se pregătească pentru intrarea în Postului Crăciunului prin participarea la rugăciunea comună în cadrul Sfântei Liturghie, doi teologi au primit, prin punerea mâinilor ierarhului, harul preoției, pășind în viața misionară a Bisericii, în două dintre parohiile Eparhiei Romanului și Bacăului. Teologul Ion Andrei Olaru a fost hirotonit diacon pentru nevoile misionare ale Schitului Sihăstria Crucii, comuna Solonț, Protopopiatul Moinești, iar diaconul Gheorghe Hazu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Farcașa, Protopopiatul Bacău.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a precizat înțelesurile duhovnicești ale celor doi termeni întâlniți în pericopa evanghelică din această Duminică (Luca 10, 25-37), arătând că termenul aproapele este o categorie axiologică ce nu trebuie evaluată în sens spațial sau familial, ci moral-teologic, iar Samarineanul milostiv nu este doar un reprezentant al unei etnii sau provincii, ci este Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat:

Evanghelia de astăzi conține poate cea mai frumoasă parabolă rostită de Domnul Iisus Hristos. Aici El arată bunătatea samarineanului care se gândește să îl ducă pe acel evreu rănit într-o casă de oaspeți, adică într-un spital, și să aibă grijă de dânsul. Iisus nu a vrut să condamne antagonismul religios și etnic care exista atunci între samarineni și evrei. Scopul Său a fost să propage adevărul general valabil că aproapele nu este doar cel de un sânge cu mine, sau cel ce trăiește în același loc cu mine, muncește cu mine în același loc sau are o credință apropiată de a mea, ci aproapele este în fiecare clipă cel pe care Dumnezeu mi-l scoate în cale, chiar dacă el este un dușman pentru mine, un străin sau nu l-am văzut niciodată. Depinde deci de mine dacă un astfel de om este sau nu aproapele meu. Pe de altă parte Samarineanul milostiv este Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel care toarnă vin și ulei pe rănile umanității făcându-se pe Sine aproapele fiecărui om care poată chipul lui Dumnezeu sau are conștiința că are icoana hristică în sufletul său și pe aceasta trebuie să o curățe pentru întâlnirea cu prototipul.

Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a surprins patru aspecte importante care se pot desprinde din textul evanghelic și care trebuie însușite de fiecare dintre creștini, arătând faptul că pentru omul de astăzi, care vrea să împlinească îndemnurile desprinse din evanghelie, comoditatea, impactul și circulația informațiilor statistice sau serviciile sociale și medicale instituționalizate ar putea fi tot atâtea obstacole în încercarea lui de a se întâlni în mod real, personal și concret cu cel aflat în suferință:

Sunt patru lucruri pe care trebuie să ni le însușim din această Evanghelie. În primul rând trebuie să ne întrebăm pentru câți dintre oameni această învățătură se traduce în fapte concrete sau acțiuni pe care le împlinesc pe parcursul vieții lor? Căci e cale lungă de la vorbă la faptă, de la enunțarea unor principii la aplicarea lor în viața curentă a fiecăruia. În al doilea rând, trebuie să medităm la alegerile noastre. Alegem să trecem pe lângă aproapele nostru fără să-l observăm ori îl vedem sau îl ignorăm sau alegem să-l ajutăm, să-i vorbim chiar dacă aceasta presupune să avem compasiune față de el sau să avem chiar probleme după ce ajutăm un astfel de om. Deci avem de făcut o alegere și depinde doar de noi dacă îl ajutăm sau nu. În al treilea rând, această parabolă redă în mod simbolic însăși istoria mântuirii neamului omenesc și iubirea Fiului lui Dumnezeu care nu a ignorat umanitatea, ci a trecut pe lângă om ajutându-l, vorbindu-i și compătimindu-l, punându-l pe catârul Său, ungând rănile fiecărui om și ajutându-l să fie asemenea cu Dumnezeu. În al patrulea rând, viața modernă nu este la fel de sensibilizată de destinul personal al fiecărui om așa cu era în societatea din vremea Mântuitorului Iisus Hristos, acel rănit care să ne atragă atenția. Astăzi, un accident nu este decât unul dintre multele accidente care se întâmplă pe drumurile țării noastre în fiecare zi și pe care noi le cunoaștem apăsând în orice clipă pe o tastă a calculatorului, aflând câți morți sunt pe drumurile publice. Ar trebui ca noi să devenim în fiecare clipă acei samarineni care să se apropie de acești oameni care într-o circumstanță sau alta sunt angajați în astfel de împrejurări. În mod mecanic suntem preocupați mai mult de cum funcționează serviciile de ajutorare, procedurile de plată sau de asigurări. Chestiunea privind condiția persoanei umane se îneacă în marea problemelor sociale, administrative și juridice care trebuie să funcționeze corect, pentru că dacă intră în degringoladă noi nu ne putem apropia de cel pe care vrem să-l ajutăm. Tendința actuală de a generaliza, de a clasifica, de a așeza în statistici ne împiedică să vedem omul de lângă noi pe care îl privim detașați, simțind doar o vagă milă de el așteptând ca ceilalți oameni sau medicii să intervină prin servicii specializate să-l găsească, precum samarineanul din Evanghelie.

În finalul cuvântului său, Înaltpreasfințitul Ioachim a subliniat faptul că posibilitatea împlinirii poruncilor evangheliei astăzi depinde de opțiunea personală a fiecărui creștin, iar  Hristos-Bunul Samarinean rămâne la fel de prezent în mijlocul suferinței, vindecând rănile omului contemporan așa cum a vindecat de-a lungul timpului suferința întregii umanități:

Mai este valabilă astăzi această parabolă? Ar trebui să fie, dar depinde de fiecare dintre noi. Omul rămâne în fața lui Dumnezeu o personalitate complexă, completă și vie, constituind o lume în sine care face obiectul bunăvoinței lui Dumnezeu. Astfel se descoperă Hristos Domnul ca fiind primul Samarinean bun din lumea aceasta. El este mereu aproape de orice om pe care-l întâlnește în cale încât are pentru fiecare un cuvânt, un gest sau o vorbă ziditoare care îl ajută pe acela moral să depășească momentul prin  care trece.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul „Paraschevi” al Catedralei arhiepiscopale.