Marți, 2 septembrie 2020 Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Cu acest prilej, diaconul Hărăbor Sergiu Ionuț a fost hirotonit în treapta de preot.
În ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Mamant și a Sfântului Ioan Postitorul, soborul preoților și diaconilor Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a săvârșit, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Sfânta Liturghie arhierească. În cadrul liturgic, diaconul Hărăbor Sergiu Ionuț a fost hirotonit în treapta de preot pe seama Parohiei „Gheorghe Doja”, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, din Protopopiatul Sascut. În această zi de sărbătoare, frumusețea slujirii liturgice s-a împletit cu armonia cântărilor psaltice interpretate de corul Diaconia, sub coordonarea preotului protopsalt Grigoraș Alexandru.
În cuvântul de învățătură adresat la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că preotul în parohie împlinește lucrarea misionară cu încredințarea că slujește lui Dumnezeu și că își desfășoară activitatea pastoral-liturgică și social-culturală sub ascultarea ierarhului eparhiot:
Tot ce ne dă Dumnezeu să primim cu dragoste pentru faptul că orice faptă bună, orice faptă pozitivă este lucrarea lui Dumnezeu prin noi. Noi suntem mâinile prelungite ale lui Dumnezeu în această lume, de aceea preoții care sunt angajați în viața misionară a Bisericii au conștiința că nu lucrează nimic în numele lor, ci în numele lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care gândim că orice manifestare pozitivă împlinită este manifestarea lui Dumnezeu prin noi. Preotul nu Îl înlocuiește pe Dumnezeu, ci vizualizează în parohie prezența lui Hristos și a ierarhului, care prin rânduială canonică este ales să fie mai mare între slujitori și să împartă fiecăruia darurile de la Dumnezeu, prin el revărsându-se harul lui Dumnezeu peste fiecare dintre preoți, după nevoința fiecăruia întreprinsă în perspectiva mântuirii.
Totodată, Înaltpreasfinția sa a arătat faptul că activitatea misionară a preotului are ca scop mântuirea membrilor comunității, iar în lucrarea sa se reflectă Însăși prezența dinamică a lui Dumnezeu:
Scopul principal al slujirii sacerdotale este dobândirea mântuirii. Un preot nu va fi judecat pentru faptele sale bune sau rele pe care le-a împlinit, ci pentru faptele pe care trebuia să le împlinească în virtutea harului dat și a calităților personale și nu le-a împlinit. Preotul vizualizează prezența lui Hristos în mijlocul comunității încredințate spre păstorire de ierarh. Părintele duhovnic și familia preotului hirotonit astăzi au datoria de a se ruga pentru el pentru ca Dumnezeu să-i dea preoție vrednică și rodnică. Hristos este viața vieții preotului, pe care o înfrumusețează ca pe o icoană a sufletului, iar preotul trebuie să fie conștient că prin tot ce lucrează el în parohie, lucrează Însuși Dumnezeu. Cuvântul preotului este cel ce zidește și lucrează, iar prin acesta lucrează Însuși Logosul lui Dumnezeu.
Cu binecuvântarea Ierarhului, în perioada următoare, preotul Hărăbor Sergiu Ionuț va sluji la Catedrala arhiepiscopală pentru a urma stagiul de pregătire liturgică, apoi va fi instalat în parohia încredințată de către protopopul locului.