Liturghie arhierească baptismală în Parohia „Crucea de Piatră”, din Protopopiatul Onești

Marți, 28 iulie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în parohia „Crucea de Piatra”, din Protopopiatului Onești, a avut loc Liturghia arhiereasca baptismală.

În acest cadru liturgic, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oferit prin Sfânta Taina a Botezului, haină de lumina a Învierii pruncului Toma, fiului părintelui arhidiacon Dragoș Ioan Voicu și al diaconiței Andra Irina, alături de care le-au fost părintele Justin Lehonschi și diaconița Bianca Maria, nașii care au primit pe acest prunc botezat.

Taina Botezului s-a prelungit, după rânduiala veche bizantină, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil, alături de un sobor de preoți, moment ce a marcat intrarea pruncului Toma în comuniunea euharistică a credincioșilor.

Totodată, a avut loc și sfințirea baldachinului, pe care părintele Gheorghe Aramă, paroh al Parohiei „Crucea de Piatra”, l-a așezat pe Sfânta Masă, reiterând imaginea Ierusalimului în frumoasa biserică ce poartă hramul „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, „Sfântul Cuvios Dimitrie din Basarabi” și „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”.

Momentul Liturgic a fost încununat de rugăciunea Dreptului Simeon, în timpul căreia pruncul Toma a fost purtat pe brațe, în Sfântul Altar, de către Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, ca un nou fiu și moștenitor al Împărăției Cerurilor.

(Pr. Petru Pavăl)