Lansarea Concursului Național Catehetic în cadrul Protopopiatului Roman

Miercuri, 10 decembrie, la sediul Protopopiatului Roman a avut loc întâlnirea de lucru dedicată lansării Concursului Național Catehetic pentru anul 2026. Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim în sala de ședințe a protopopiatului și a reunit 30 de preoți din parohiile înscrise în concurs.

Întâlnirea a fost prezidată de protoiereul Dan Alexandru Antoce, alături de pr. consilier Valentin Băltoi, precum și de părinții inspectori Răzvan Popovici și Vlad Țuțurlan, delegați ai Centrului Eparhial. De asemenea, a fost prezent pr. Petronel Ciocan, responsabil cu cateheza și activitățile cu tinerii în cadrul Protopopiatului Roman.

În cadrul sedinței a fost prezentată tema ediției 2026 a concursului: „Familia – Binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”. Aceasta se înscrie firesc în programul stabilit de Patriarhia Română pentru Anul Omagial al pastorației familiei creștine și Anul Comemorativ al sfintelor femei din calendar – mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame.

Au fost explicate regulamentul, calendarul de desfășurare și obiectivele catehetice ale concursului. Perioada de implementare a proiectelor la nivelul parohiilor este decembrie 2025 – aprilie 2026, urmând ca ulterior să aibă loc jurizarea proiectelor, premierea eparhială, iar la final festivitatea de premiere organizată de Patriarhia Română.

Concursul încurajează parohiile să dezvolte activități educaționale, culturale și filantropice adresate copiilor și tinerilor, promovând consolidarea vieții de familie, cultivarea iubirii jertfelnice și implicarea în viața comunității.

Întâlnirea de la Protopopiatul Roman marchează astfel deschiderea oficială a procesului de pregătire și coordonare a proiectelor parohiale, preoții fiind invitați să valorifice tema anului în activități catehetice și pastorale dedicate tinerilor.

(pr. Bogdan Palcău)