La Mănăstirea Văratec a avut loc Sinaxa monahală mitropolitană

Stareții și starețele mănăstirilor care fac parte din Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-au întâlnit marți, 10 mai 2022, la Mănăstirea Văratec, pentru a participa la Sinaxa monahală mitropolitană. Tema ședinței de astăzi a fost „Rugăciunea în viața monahului de astăzi” și s-a înscris în cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii, declarat în Patriarhia Română.

Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica așezământului monahal nemțean de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În continuare, stareții s-au adunat în Biblioteca mănăstirii „Cuvioasa Nazaria și Olimpiada”, unde împreună cu ierarhii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, au început lucrările sinaxei și au discutat despre rugăciunea în viața monahului.

Doxologia.ro