Jurizarea proiectelor înscrise în Concursul Național Catehetic, la nivelul Protopopiatului Onești

Miercuri, 22 aprilie, la sediul Protopopiatului Onești a avut loc jurizarea, la nivel de protoierie, a proiectelor înscrise în cadrul Concursului Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”.

Jurizarea a fost una destul de dificilă, întrucât majoritatea parohiilor au prezentat proiecte deosebite, bine structurate și cu activități variate, demonstrând implicare, creativitate și o profundă înțelegere a temei propuse. 

Jurul a fost format din mai mulți clerici, parte dintre ei cadre didactice în diferite școli din Municipiul Onești și împrejurimi, în frunte cu părintele protoiereu Nicolae Zaharia, care, la sfârșitul jurizării, a felicitat printr-un mesaj scris pe toți participanții pentru râvna și dăruirea lor, rugând pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze familiile implicate și să le întărească în iubire, credință și unitate, spre slava Sa și spre folosul comunităților!

În urma evaluării, comisia de jurizare a acordat:

  • Premiul I: proiectului intitulat „Familia – icoană pilduitoare a iubirii”, realizat de Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”, din Onești, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Emil Racoviță”, din Onești.
  • Premiul al II-lea: proiectului „Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana, familia care naște Biserica”, aparținând Parohiei Viișoara.
  • Premiul al III-lea: proiectului „Familia – icoană a Sfintei Treimi pe pământ”, implementat la Capela „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” de Parohia „Sfânta Maria Magdalena” din Onești, cu participarea tinerilor voluntari atoreni.

De asemenea, au fost acordate mențiuni pentru implicarea și calitatea proiectelor:

  • Mențiunea I: proiectului „Familia – locul armoniei și al manifestării iubirii” al Parohiei „Sfântul Nicolae” din Onești. De asemenea, mențiunea I a fost acordată și proiectului Parohiei Slănic, în parteneriat cu Parohia Cerdac.
  • Mențiunea a II-a: proiectului „Familia creștină – sprijinul meu într-o lume plină de provocări”, al Parohiei Coțofănești;
  • Mențiunea a III-a: proiectului „Învățăm despre familie în Biserica Maternității Duhovnicești din Oituz”, realizat de Parohia Grozești Oituz.

(Mihaela Chircu)