Sub coordonarea domnului Valentin Ivancea, președintele C. J. Bacău, în județul Bacău se va implementa proiectul „Bacău Smart County”, cod SIPOCA/SMIS-808/136013, finanțat prin Programul Operațional Capacitatea Administrativă 2014-2020. Evenimentul de debut a avut loc marți, 9 iunie 2021, începând cu ora 9:30, în Sala Mare a Consiliului Județean Bacău. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost reprezentată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim de preotul Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial la Biroul de catehizare și activități cu tineretul din cadrul sectorului cultural al Administrației Eparhiale.
Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea capacității administrative a Județului Bacău prin fundamentarea deciziilor, planificarea strategică pe termen lung, simplificarea procedurilor administrative și reducerea în același timp a birocrației pentru cetățenii județului Bacău. Unul dintre obiectivele specifice este realizarea Profilului monografic al județului Bacău, document ce va sta la baza elaborării Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Bacău în orizontul de timp 2021-2029, precum și a instrumentului digital de monitorizare a strategiei.
În vederea pregătirii acestui document programatic esențial pentru dezvoltarea durabilă a județului, Consiliul Județean Bacău va organiza o serie de evenimente de tip workshop pentru consultarea actorilor locali în diferite domenii de interes.
În acest context, în ziua de 9 iunie 2021, a fost organizat workshop-ul dedicat domeniilor – cultura, tineret, sport si turism, în cadrul căruia au fost abordate următoarele aspecte:
- Provocări, nevoi, scurtă radiografie a situației actuale socio-economice și de mediu a județului, elemente de potențial privind tematica menționată mai sus;
- Identificarea de soluții și direcții de dezvoltare a acestor domenii de interes.
Având în vedere atât importanța acestui document programatic pentru viitorul județului Bacău cât și implicarea dumneavoastră prin activitățile desfășurate, ne dorim ca împreună să creionăm o viziune integrată, unitară și corelată cu toate obiectivele strategice propuse în noua programare financiară 2021-2027, a declarat în cuvântul său doamna Ramona Brîndușoiu, manager de proiect.
În cadrul sesiunii de întâlnire am prezentat activitatea bogată a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin activitățile cultural-catehetice și prin cele pentru tineret desfășurate în anii trecuți prin proiectele eparhiale: Școala de Iarnă, Școala de vară și Taberele tematice. Ne-am arătat deschiderea pentru noi colaborări cu diverse instituții și ONG-uri interesate în ceea ce privește activitatea cu tineretul și sportul, dar și turismul ecumenic, a afirmat preotul Daniel-Ionel Marari.