Izvorul Tămăduirii, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

07 Mai 2021

Sfințirea Apei din Vinerea Luminată a fost săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală din Roman de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, imediat după oficierea Sfintei Liturghii.

Sărbătoarea închinată Maicii Domnului, ea însăși Izvor al Tămăduirii, din Vinerea Luminată, a fost serbată într-o atmosferă încărcată de solemnitate la Roman. La primele ore ale dimineții, Sfânta Liturghie a fost săvârșită sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, alături de preoții și diaconii slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale.

Pericopa evanghelică a fost tâlcuită de părintele Pimen Costea, care a explicat importanța acestei mari sărbători a Maicii Domnului.

Preacuvioși părinți, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși, dacă această călătorie a noastră spre Praznicul Sfintei Învieri a fost una în care am întâlnit personaje ce ne aminteau de starea de căință sau de nevoile umane, de neputințele firești și neajunsurile sufletești, după Învierea Mântuitorului Hristos, așa cum cântările noastre bisericești ne amintesc, se schimbă însăși firea lucrurilor. Omul, aparent, este același însă condiția lui este diferită. Dacă până atunci trăia plenar moartea, ea fiind un capăt, un sfârșit de drum, după Învierea Mântuitorului Hristos moartea devine o trecere. Capătă nădejdea și încrederea că după ce se părăsește această lume naște în cer, acolo unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a pregătit loc tuturor acelora care au împlinit voia lui, vor sta la masă cu el, el fiind slujitorii, iar lucrătorii sunt mesenii. De altfel, este una dintre făgăduințele finale ale vieții pământești, <<Mă duc să vă pregătesc vouă loc!>>, să ne pregătească loc pentru a fi împreună cu sine, pentru a fi alături de Maica Domnului și de toți sfinții, de toți cei care prin viața lor au bineplăcut, a proorocilor vechi-testamentari și a tuturor drepților, de la Facerea lumii și până astăzi. Cu toate acestea însă, în vinerea din Săptămâna Luminată ne amintim și de Maica Domnului. Maicii Domnului, care foarte rar este întâlnită în scrierile noului Testament, Sfântul Evanghelist Luca îi pregătește și o amintește într-un capitol din Evanghelia sa, pe care o putem numi însă, fără să greșim, Evanghelia Maicii Domnului. Acolo este relatat evenimentul Bunei Vestiri și al întâlnirii cu rudenia sa Elisabeta, dintr-o cetate muntoasă a lui Iuda în casa lui Zaharia. Acest episod ne ține oarecum într-o stare de trezvie, nu atât dialogul dintre cele două, ci modul în care una învață a lăuda pe aceea ce este Născătoare de Dumnezeu, iar cealaltă, Maica Domnului, întru smerenie a sa, acceptă această bunăvoință a lui Dumnezeu îndreptată asupra ființei Sale, Facă-se voia Lui Dumnezeu, cu toate cele care vor urma și pe care tu le-ai amintit cândva, că a căutat spre smerenia roabei sale, de acum urmând a mă fericit toate neamurile! Ei bine, Maica lui Dumnezeu, Maica Domnului, s-a făcut pentru noi izvor de viață pentru că așa o numim, ea fiind Născătoare de Dumnezeu, cel care este Dătătorul vieții, plinătatea numindu-se pe sine Calea, Adevărul și Viața.

Tot atunci, acesta a vorbit și despre Izvorul Tămăduirii, ca fiind cu adevărat un izvor de viață pentru cei care râvnesc către Viața de Apoi.

Fiind izvor dătător de viață, ne putem gândi aceste Izvor al Tămăduirii pe care îl pomenim astăzi și îl prăznuim ca atare, este cu adevărat un izvor de viață pentru cei care râvnesc către Viața de Apoi, cei care doresc a trăi în Hristos, pentru cei ce țin cu dinții de viața aceasta, răspunsul vine din gura Mântuitorului Hristos: Cel ce va dori să o păstreze o va pierde, iar cel ce o va pierde pentru mine și pentru Evanghelia Mea, o va dobândi, o va câștiga! Pe cea veșnică, bineînțeles. Și pentru că vorbim de izvor dătător de viață, mă duc cu mintea spre o întâmplare petrecută în Cetatea Ierusalimului, acolo unde în orb din naștere vine în fața Mântuitorului Hristos, iar acesta îl întreabă: Ce voiești să dobândești? Doamne, să văd! Și pentru ca să vedeți că este unică această minune în contextul în care ea se derulează, spune că Mântuitorul Hristos a făcut ceva tină din scuipat și noroiul de pe stradă și a uns ochii orbului, trimițându-l după aceea la scăldătoarea Siloamului. Izvorul acestui pârâu se află în partea sudică a Cetății Sfinte sub Muntele Moria, acolo unde a fost construit odinioară Templul lui Solomon, templu care era încă ridicat și se putea sluji pe timpul Mântuitorului Hristos, el fiind dărâmat la anul 70 de către Romani.  Acest izvor a fost considerat dintotdeauna un izvor dătător de viață pentru că izvora de sub un loc sfânt, un loc consacrat. Pe stânga acestui munte Moria a fost sau ar fi trebuit să fie adus Isaac ca jertfă de către Avraam.  Nu s-a întâmplat, pentru că deja cunoașteți acest episod din Vechiul Testament, din Cartea Facerii. Ei bine, apa acestui izvor a fost aceea care, spălându-se orbul cu ea pe față, i-a dăruit vederea. Și-a recăpătat vederea; ceea ce ne surprinde însă, este modul în care minunea aceasta se petrece și despre care vom vorbi în Duminica Orbului, în perioada Penticostarului.

Referindu-se la perioada Pascală, părintele Vicar a îndemnat credincioșii la a se spovedi și a se împărtăși cu Sângele și Trupul Mântuitorului Hristos, lăsat moștenire tuturor credincioșilor, ca arvună a nemuririi.

De fapt, una dintre Cântările din Canonul Învierii ne amintește despre acest mare lucru ce se întâmplă în perioada pascală: Nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din Izvorul nestricăciunii, izvorât din mormântul lui Hristos, din care bând, adapându-ne, ne întărim. De altfel, în timpul vieții pământești, întâlnirea cu samarineanca din Sihar, din Samaria, întărea această plenitudine a cunoașterii din Hristos, Cel ce va bea din apa aceasta nu va seta nici în veci!, nu vorbea despre apa fizică, despre acest element chimic, amestec de hidrogen și oxigen, ci vorbea despre apa cunoașterii ce izvorăște din Hristos, ori din Hristos nu poate izvorî nimic altceva decât ceea ce este cu adevărat dătător de viață, fie elementul vieții despre care vorbeam mai devreme, Sângele Său și Trupul Său ce le dat spre împărtășire tuturor credincioșilor ca arvună a nemuririi, fie acest izvor de apă curgătoare ce curge din lăuntrul ființei lui Hristos către ceilalți întru cunoaștere. Doar cel ce se împărtășește din Hristos are parte de această formă, iar Maica Domnului devine un astfel de izvor dătător de viață pentru că ea este Izvorul Dătătorului vieții, ce îl naște pe Hristos cu trupul născut mai înainte de Veci din Tatăl, dar în spațiul temporal de Maica Domnului la plinirea vremii. Dumnezeu revarsă bunătatea și milostivirea sa prin mijlocirea Maicii Domnului. De aceea, îi închinăm aceste cântări frumoase pe care le-ați auzit în Canonul special pe care l-au citit la strană părinții. Este un izvor dătător de mângâiere și oricine a cerut ajutorul Maicii Domnului au fost vindecați trupește și au primit acest ajutor, această binecuvântare.

La finalul Liturghiei, pe o scenă special amenajată în curtea Centrului eparhial de la Roman, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a sfințit apa dinainte pregătită după care i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți la slujbă.

 De asemenea, Chiriarhul a ținut un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificația acestei zile liturgice, precum și legătura dintre perioada intitulată Săptămâna Luminată și sfințirea Apei din sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Iubiți credincioși, dăm slavă lui Dumnezeu că ne-am învrednicit să fim astăzi aici în această zi unică din săptămâna Paștilor. Fiecare zi a acestei săptămâni este o zi specială  care concordă și este egală ca importanță teologică cu zilele pătimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În această zi de vineri serbăm Soborul Învierii și săvârșim sfințirea apei, aceasta devenind un izvor de sănătate, taumaturgic pentru poporul drept credincios. Dumnezeu ne trimite daruri prin aceste elemente ale naturii sfințite. Apa a fost întotdeauna simbolul curăției, al spălării, simbolul luminii pentru faptul că amintește de apa Iordanului, cea în care S-a botezat Mântuitorul Hristos. Ea amintește și de botezul nostru în care am lăsat păcatele și am ieșit ca oameni noi în Biserica Sa. Maica Domnului este ea însăși izvor al tămăduirilor, născând nouă pe Hristos, Cel ce ne izbăvește și ne tămăduiește de toată neputința. De aceea, o cinstim astăzi, în Săptămâna Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Luați această apă sfințită cu credință și Dumnezeu vă va izbăvi așa cum știe El de toate răutățile trupești și sufletești!

***

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii îşi trage denumirea de la o minune savârşită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu putere tămăduitoare, descoperit de un creştin pios, pe nume Leon, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Ajungând apoi în funcţie importantă de stat în Imperiul de Răsărit (457-474), el a înălţat pe acel loc în anul 457 o biserică numită „Izvorul tămăduirii", închinată Maicii Domnului. Biserica a fost restaurată şi îngrijită de împăraţii Iustinian, Vasile Macedoneanul şi Leon Înţeleptul. Biserica „Izvorul Tămăduirii" a devenit apoi un centru de manifestare a puterii şi milostivirii Maicii Domnului faţă de cei în suferinţă. Alături de Mântuitorul, care Se arată în această săptămână ca izvor al vieţii şi învierii noastre, Maica Domnului apare ca ocrotitoare a vieţii noastre şi „Izvor al tămăduirilor". În această zi, după Sfânta Liturghie, în biserici şi uneori la fântâni şi izvoare, se săvârşeşte slujba sfinţirii apei, după o rânduială specială. În unele părţi din ţară, preoţii merg şi stropesc casele credincioşilor cu această apă sfinţită, foarte căutată în viaţa lor.  (pr. Daniel Marari)