Mulţumesc Celui ce m-a întărit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, că m-a socotit credincios şi m-a pus să-I slujesc (I Timotei 1, 12).

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Domnule Consilier Prezidenţial,
Domnilor miniştri şi parlamentari,
Domnule Secretar de Stat pentru Culte,
Domnilor Primari,
Domnule Preşedinte al Consiliului Judeţean, Domnule Prefect,
Distinşi reprezentanţi ai instituţiilor sucevene,

Iubiţi fraţi preoţi, părinţi stareţi şi maici stareţe,
Iubit popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor,

Sfântul Apostol Pavel a parcurs în timpul vieţii sale mare parte a lumii cunoscute atunci pentru a propovădui Evanghelia Împărăţiei, aşezând episcopi în diferite locuri. Aceştia au continuat lucrarea sa, hirotonind, la rândul lor, preoţi şi diaconi. Organizând o întâlnire la Efes cu episcopii şi preoţii din zonă, Sfântul Apostol Pavel le-a mărturisit, zicând: „Luaţi aminte la voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu Însuşi sângele Său” (Faptele Apostolilor 20, 28).

Esenţa lucrării arhiereşti se arată, aşadar, în slujirea Bisericii din eparhia în care episcopul a fost trimis. După cuvântul Sfântului Apostol Pavel, această slujire se arată în felurite moduri.

1. Hristos – măsura tuturor lucrurilor

Arhiereul îşi împlineşte lucrarea sa având conştiinţa că este prelungirea Arhiereului Celui unic, Iisus Hristos. Din Hristos, prin Hristos şi întru Hristos se află izvorul slujirii arhiereşti. În arhiereu se află convingerea că întru Hristos „au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute  şi cele nevăzute […] Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. El este Capul trupului, al Bisericii” (Coloseni 1, 16-18).

Atât de intim legat este arhiereul legat de Hristos, încât îndrăzneşte să exclame: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). Împreună cu preoţii şi credincioșii din parohii şi mănăstiri, arhiereul mărturiseşte: în Hristos „viem, ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28).

2. Cunoaşterea, trăirea şi mărturisirea lui Dumnezeu

Stăruinţa în rugăciunea şi lucrarea arhiereului pentru sine şi pentru credincioşi se întreaptă spre „cunoaşterea voii lui Dumnezeu întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească” (Coloseni 1, 9). Arhiereul şi poporul lui Dumnezeu din jurul său sunt chemaţi „să umble cu vrednicie întru Domnul, plăcuţi fiind Lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu” (Coloseni 1, 10). „Strâns uniţi  în iubire”, arhiereul dimpreună cu preoţii şi credincioşii se luptă „să aibă belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos, întru care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Coloseni, 2, 2-3).

Cunoaşterea lui Dumnezeu implică, în lucrarea arhiereului şi a eparhiei pe care o slujeşte, vieţuirea întru Dumnezeu. După cum L-au „primit pe Hristos Iisus Domnul” prin cunoaştere, aşa sunt chemaţi să şi „umble întru El, înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-Însul, întăriţi în credinţă… şi prisosind în ea cu mulţumire” (Coloseni 2, 6-7). Viaţa în Hristos se arată la arhiereu prin cugetarea „la cele de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3, 2), pentru că viaţa lui „este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” (Coloseni 3, 3). „Hristos este viaţa” lui (Coloseni 3, 4), străduindu-se „să sporească în creşterea lui Dumnezeu” întru el (Coloseni 2, 19). Aceasta echivalează cu dezbrăcarea continuă „de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui” şi îmbrăcarea „cu omul cel nou, care se înnoieşte spre deplina cunoştinţă, după chipul lui Dumnezeu care l-a zidit” (Coloseni 3, 9-10).

Având „cuvântul lui Hristos locuind întru el cu bogăţie”, arhiereul „învaţă şi povăţuieşte cu toată înţelepciunea” (Coloseni 3, 16). În inima lui răsună cuvântul Sfântului Apostol Pavel adresat Sfântului Episcop Timotei: „Eu te îndemn stăruitor în faţa lui Dumnezeu şi a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii şi morţii, la arătarea Lui şi în împărăţia Lui; Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura” (II Timotei 4, 1-2).

3. Bucuria arhiereului: preoţii şi credincioşii din parohii

Pentru arhiereu, preoţii şi credincioşii sunt „fraţii săi iubiţi şi mult doriţi, bucuria şi cununa” sa (Filipeni 4, 1). Ei sunt angajaţi în aceeaşi luptă pentru Evanghelia Împărăţiei. La ei, arhiereul se raportează în mod special prin cuvintele: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă” (Filipeni 4, 4). Stăruinţa arhiereului în rugăciune şi lucrare este aceea ca „pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile” credincioşilor şi „cugetele lor, întru Hristos Iisus” (Filipeni 4, 7).

El se luptă ca toate „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă”, la acestea gândul lui să fie, precum şi gândul preoţilor şi credincioşilor (Filipeni 4, 8).

4. Cununa arhiereului: vieţuitorii sfintelor mănăstiri

Ca prim monah între monahii şi monahiile eparhiei, arhiereul este primul la ascultare, sărăcie şi curăţie, primul la rugăciune, jertfă, cuget duhovnicesc. Arhiereul se adresează vieţuitorilor sfintelor mănăstiri spunându-le: „cu duhul fiţi fierbinţi, Domnului slujiţi. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi […]. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc […], Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite” (Romani 12, 11-16).

5. Asumarea Crucii

În lucrarea sa, arhiereul are parte de multă cinstire, onoruri din partea oamenilor şi laude, multe, unele oneste, altele interesate. Pe toate le primeşte cu mulţumire, discernământ şi rezervă, bine ştiind că taina Crucii îi este veşmânt permanent. „Ba mai mult: el pe toate le socoteşte că sunt pagubă faţă de înălţimea cunoaşterii lui Iisus Hristos Domnul”. Pentru Hristos, arhiereul „se lipseşte de toate […] ca pe Hristos să-l dobândească” (Filipeni 3, 8).

Această atitudine implică asumarea Crucii, arhiereului dăruindu-se, „nu numai să creadă în Hristos, ci şi să pătimească pentru El” (Filipeni 1, 29). Ce să pătimească? „Din afară lupte, dinlăuntru temeri” (II Corinteni 7, 5). Şi mai presus de toate, „grija de toate Bisericile” (II Corinteni 11, 28).

Inima arhiereului atinge disponibilitatea de a-şi „vărsa sângele pentru jertfa şi slujirea credinţei” credincioşilor (Filipeni 2, 17). Pentru „lucrul lui Hristos”, arhiereul merge „până aproape de moarte, punându-şi viaţa în primejdie” (Filipeni 2, 30). Iar dacă situaţia o cere, este pregătit şi pentru moarte, bineştiind că „viaţa este Hristos şi moartea un câştig” (Filipeni 1, 21). Pentru a dobândi bucuria şi puterea învierii lui Hristos, arhiereul este mai întâi şi concomitent „părtaş la pătimirile lui Hristos, făcându-se asemenea cu El” în moartea şi învierea Lui (Filipeni 3, 10-11).

În duhul acestei stăruitoare mărturisiri a Sfântului Apostol Pavel s-a desfăşurat viaţa şi lucrarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Pimen, păstorul cel bun şi ferm al Bisericii lui Hristos din Moldova de Sus – frumoasa Bucovină. Aflat în lumina cea neînserată a Împărăţiei celei veşnice, Părintele Arhiepiscop Pimen rosteşte împreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit” (II Timotei 4, 7).

În acelaşi duh, nădăjduim să se arate şi lucrarea Preasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul ales al Sucevei şi Rădăuţilor, căruia ne adresăm împreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori” (I Timotei 6, 12).

Amin! Aşa să fie!

† Teofan
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Basilica.ro. Foto credit: Doxologia.ro