IPS Părinte Ioachim, prezent la procesiunea cu Icoana Maicii Domnului de la Trifești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sub deviza "Cu bucurie în fața Sfintei Icoane a Maicii Domnului", Parohia Trifești din Protopopiatul Roman a găzduit tradiționala procesiune cu Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului la care au participat preoți și pelerini veniți din toate colțurile eparhiei.

În ajunul Înălțării Domnului, în data de 24 mai 2023, într-o atmosferă plină de credință și venerație, Parohia Trifești a găzduit o impresionantă procesiune religioasă dedicată Icoanei "Sfânta de la Trifești". Credincioșii din comunitate și din împrejurimi s-au adunat într-un gest de credință și spiritualitate, sub îndrumarea preotului paroh Laurențiu Segneanu, alături de preotul Ionuț Giosanu. Evenimentul duhovnicesc a adunat câteva sute de credincioși din comuna nemțeană, dar și pelerini din Roman, Neamț și Bacău.
Programul liturgic al evenimentului a început în dimineața zilei de 24 mai cu slujba Utreniei, de la ora 7.30, urmată de Sfânta Liturghie și de Taina Sfântului Maslu, sub coordonarea părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial.
Momentul central al zilei a avut loc la ora 12.00, când Chiriarhul, însoțit de cler și credincioși, au purtat în procesiune, cu sfințenie, respect și venerație Icoana "Sfânta de la Trifești", străbătând principalele străzi ale comunității locale.
La finalul procesiunii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în prezența soborului preoților consilieri, inspectori și diaconi de la Centrul eparhial din Roman, și al preoților din cele cinci protopopiate ale eparhiei, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea sufletească și trupească și rugăciuni de dezlegare. Apoi, arhipăstorul a rostit și cântat un imn acatist către Maica Domnului de la Trifești, special alcătuit de el pentru acest moment.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a adresat preoților și pelerinilor un cuvânt de învățătură, aducând mângâiere și îndrumare spirituală, exprimându-și bucuria că a putut participa la această tradițională procesiune care s-a păstrat în comuna lor, în special în acest sat de răzeși. De asemenea, a felicitat preoții care desfășoară o misiune pastorală deosebită aici, alături de credincioși. Totodată, Arhipăstorul a vorbit despre numeroasele minuni săvârșite de această icoană de-a lungul istoriei.
”Chipul Maicii Domnului din icoana de la Trifești privește cu iubire pe cel care vine cu credință. Se spune că este o icoană făcătoare de minuni tocmai pentru că a trecut testul timpului. Când sărutați această icoană și vă rugați cu toată credința, simțiți pe buzele voastre strămoșii dumneavoastră, pelerinii și toți cei care s-au rugat cu credință aici la Trifești. Ea a trecut testul credinței și adevărului. Maica Domnului din cer, prin ochii zugrăviți în icoana Sa, vede pe cel care vine cu credință și întotdeauna este grabnic ajutătoare”.
Prezența numeroasă a credincioșilor și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim au întărit legăturile spirituale ale comunității și au adus mângâiere și speranță în inimile tuturor participanților.
La final, părintele paroh Laurențiu Segneanu, care este și inspector bisericesc în cadrul Centrului eparhial de la Roman, a mulțumit părintelui Arhiepiscop Ioachim pentru binecuvântare, prezență și rugăciune curată. De asemenea, au fost exprimate mulțumiri primarului localității și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.

                                                                                             ***

Icoana făcătoare de minuni, care întruchipează pe Maica Domnului împreună cu Pruncul Iisus, are o istorie deosebită și este prețuită în mod special în această regiune. Conform tradiției locale, icoana a fost descoperită în apropierea râului Moldova de către un cioban care a observat-o plutind pe apă și a salvat-o. Legenda spune că lemnul icoanei a sângerat în locul în care a fost străpuns de cârligul de fier folosit pentru a o scoate din apă. Ulterior, într-un vis, Maica Domnului i-a indicat ciobanului să ducă icoana în biserica din Trifești, unde i-ar fi fost locul potrivit.

Icoana "Sfânta de la Trifești" este cunoscută pentru darurile sale, inclusiv pentru aducerea ploii în vremuri de secetă și realizarea unor minuni în diferite situații de viață. Aceasta ocupă un loc de cinste în lista celor cincisprezece "Maici care plâng", icoane recunoscute oficial de Biserică drept făcătoare de minuni în România.
Evenimentul din această zi a reprezentat o ocazie specială pentru credincioși de a se închina și de a participa la procesiunea cu Icoana "Sfânta de la Trifești".

(pr. Daniel Marari)