Odată cu încheierea lucrărilor de zidire a Bisericii cu hramul Izvorul Tămăduirii, din satul Bălăneasa, comuna Livezi, aceasta a îmbrăcat haina sfințirii prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. La acest moment de sărbătoare au participat P. Cuv. Pimen Costea, vicar eparhial, PC Pr. Ioan Bârgăoanu, protopop al Protoieriei Onești, preoți din parohiile vecine, oficialități județene și locale, precum și numeroși credincioși de aici și de prin comunele din apropiere.
Comunitatea ortodoxă din satul Bălăneasa, comuna Livezi, județul Bacău a primit în dimineața zilei de 29 septembrie pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a oficiat slujba de sfințire a noului locaș de cult și apoi Sfânta Liturghie. Întreaga lucrare s-a realizat cu sprijinul enoriașilor, al Consiliului local al Primăriei Livezi, precum și al unor oameni de bine ce au dorit să se înscrie în rândul ctitorilor de lăcașuri sfinte.
Lăcașul de închinare a fost ridicat din cărămidă, în plan treflat cu turlă centrală și două turle pe pronaos și un pridvor. La interior, pereții au fost pictați în tehnica fresco, s-a montat catapeteasma din lemn de stejar sculptat și s-a mobilat cu strane și mobilier.
În cuvântul său, Ierarhul a vorbit despre importanța sfințirii unei biserici:
Prin binecuvântarea acestei biserici, ea devine o poartă a cerului și un loc de întâlnire cu Dumnezeu.Sfințirea unei biserici este unul dintre cele mai importante evenimente pentru o comunitate de credință a cărei viață duhovnicească este animată organizatoric de către preotul rânduit canonic, de către noi sau de oricare ierarh pentru a răspunde la cerințele spirituale și pentru a coordona lucrurile administrativ-gospodărești care se fac în parohie.
Tot acum, a îndemnat credincioșii la rugăciune pentru ei dar și pentru aproapele lor:
Să vă rugați ca sufletele voastre să se reînnoiască asemenea unui templu al Duhului Sfânt și acesta să fie locuit de puterea lui Dumnezeu și de lumina Lui. Să vă rugați și pentru cei care au plecat pe diferite meridiane ale pământului și nu au posibilitatea să intre într-o biserică să se roage. Cu toții putem păstra comuniunea și comunicarea prin Hristos. Exemplul poate fi atunci când efectuăm un apel telefonic și prin intermediul unui satelit, comunicăm oriunde pe planetă. Ei bine, tot așa trebuie comunicat cu cei de aproape ai noștri prin rugăciune.
Pentru implicarea și finalizarea lucrărilor la acest nou locaș de cult tânărul preotul Răzvan Gânscă, sub coordonarea căruia au fost finalizate lucrările de zidire și înfrumusețare ale acestei biserici, a primit din partea Chiriarhului distincția onorifică de iconom stavrofor.
(pr. Daniel-Ionel Marari)