În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost rostită în 12 limbi de către preoții protopopi ai celor cinci protopopiate ale Eparhiei, dar și de preoți profesori de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman.

La finalul Vecerniei, la recomandarea părintelui Dan Antoce, protopop de Roman, Ierarhul a hirotesit pe părintele Marcel Onofrei de la Parohia "Pogorârea Duhului Sfânt" din Roman și pe părintele Ciprian Nastasă de la Parohia "Schimbarea la Față" din Roman în treapta de iconom-stavrofor.

A urmat apoi concertul pascal De la moarte la înviere, susținut de Corul psaltic "Diaconia", dirijat de domnul Ionuț Vîlcu, în cadrul căruia au fost interpretate 11 piese pascale. Acesta a fost moderat de părintele Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei.

În încheierea concertului, părintele Vicar eparhial a ținut un cuvânt special în care a vorbit despre personalitatea Părintelui Arhiepiscop Ioachim și despre modul unic de a-și asuma și trăi Arhieria prin grija cu timp și fără timp față de păstoriții săi.

Au trecut douăzeci și unu de ani, un nou început aș putea spune, răstimp în care ne-am obișnuit a spune și a vedea lucruri noi, a ne împărtăși de darul lui Hristos prin Ierarhul nostru. Douăzeci și unu de ani de păstorire în care Dumnezeu își întinde mâna peste poporul Său prin intermediul celui pe care l-a ales a fi păstorul acestei turme cuvântătoare. Ierarhul este păstorul unei turme cuvântătoare sau mai degrabă este cel pe care Dumnezeu l-a rânduit să diriguiască treburile Bisericii vii, a celor ce i-au fost încredințați, buni sau răi, performanți sau mai puțin performanți, pentru că nici Hristos nu i-a ales pe cei care și pentru care s-a întrupat. A făcut o alegerea și aceea a fost de a se jertfi prin răstignire pentru poporul Său. În perioada aceasta pascală retrăim bucuria Învierii și uităm aproape cu desăvârșire de ceea ce a determinat Învierea și ne-a adus în acest punct al Învierii. Douăzeci și unu de ani de arhipăstorire ai Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim sunt ani în care pentru această turmă cuvântătoare ce i-a fost încredințată, s-a aplecat asupra fiecărui ins în parte, în încercarea de a-l aduce mai aproape de Hristos. Aș puncta doar trei dimensiuni ale acestei slujiri extraordinare pe care o are Arhiereul, preotul și toți cei pe care Dumnezeu i-a rânduit să fie conducători și coordonatori de suflete. În primul rând, Ierarhul are menirea de a șterge praful ignoranței de pe conștiința celor cei i-au fost încredințați și de a șterge pragul de pe Evanghelie pentru că timpul acesta modern pe care îl traversăm nu face altceva decât, prin secularizare, să dea uitării valorilor morale ale Sfintelor Evanghelii și să le treacă ca fiind nesemnificative. Înaltpreasfințitul nu a făcut altceva decât să se apropie de oameni și cu o eleganță duhovnicească rar întâlnită, să le explice în cuvinte simple cât de mult îi iubește Dumnezeu pe oameni. Școala aceasta a sfințeniei nemțene, unde s-a format și unde a învățat alfabetul duhovnicesc, l-a ajutat foarte mult pe Înaltpreasfințitul să descopere nu doar cultura teologică, ci și cultura duhului în spirit teologic, adică să pună în lucrare ceea ce a învățat în așa fel încât trăirea, rugăciunea și asceza să devină primordiale nu doar în formarea personală, ci și în formarea celorlalți. Ceea ce a învățat a lucrat, iar această lucrare se vede, pentru că a investit în această turmă cuvântătoare, în sufletele celor de Dumnezeu încredințați. A investit prin cuvinte, prin versuri sau prin proză sau prin cuvântări pe care sau prin care adresa, sfătuia, mustra și călăuzea. Noi, cei de astăzi, ne bucurăm de toate cele pe care Dumnezeu i le pune în minte, iar în serile de taină le așterne pe hârtie pentru a rămâne și celor care vin după noi. Așadar, a învățat și învață în continuare, s-a aplecat și se apleacă în continuare chiar dacă ideea privirii de sus are o anumită semnificație. Doar atunci poți privi pe cineva de sus când te apleci ca să îl ridici. Stă aplecat asupra fiecăruia în ideea de a-l ridica, de a-l aduce acolo unde îi este locul, de a-i oferi cinstea și respectul ce i se cuvine fiecărui ins în parte.

Părintele arhimandrit Pimen Costea a explicat și calitățile frumoase dobândite prin trăirea autentică a Liturghiei de către Ierarhul Ioachim.

Al doilea lucru sau aspect este prin care Hristos se împărtășește oamenilor, dăruindu-se jertfelnic și oferind acestora o arvună a Nemuririi: Trupul și sângele Său! Prin Liturghie și prin Euharistie, de fiecare dată când liturghisește Înaltpreasfințitul Ioachim și noi cei care suntem astăzi aici, ne gândim și ne ducem cu mintea la ceea ce Dumnezeu a făcut și ne-a dăruit ca o mare șansă și un mare privilegiu, această arvună a Nemuririi. Să te oferi jertfelnic, să stai la dispoziția tuturor ori de câte ori cineva are nevoie de tine, să te găsească când ceilalți nu sunt de găsit, să îți vorbească când ceilalți tac, să te asculte când toți ceilalți au altceva de făcut. Înaltpreasfinția Voastră, știm că sunteți de găsit, știm că ne ascultați atunci când avem probleme, știm că aveți întotdeauna un sfat pentru fiecare și toți cei pe care îi aveți în jur, nu doar cei pe care îi păstoriți sau îi aveți în așa-zisa subordine ca preoți slujitori ai Sfintelor Altare, ci și pe cei pe Dumnezeu vi i-a rânduit au oricând un sprijin atunci când au nevoie. Și ca un al treilea punct al frumoasei slujiri arhierești, este darul pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor și pe care ca Arhiereu îl faceți cunoscut cu plinătate. Am văzut aseară o slujbă cu totul și cu totul excepțională. Așa cum a fost ea, ne-am bucurat enorm. Este prima Înviere pe care o trăiesc în anumiți parametri duhovnicești. Să îl faci pe om să creadă că este nemuritor și că poate învia este un lucru extraordinar! De fapt, acesta este cultura duhului pe care Dumnezeu, prin Arhiereii Săi, încearcă să o pună în pământul inimii fiecăruia. Să te facă să crezi că ești nemuritor, că ai posibilitatea să înviezi și atunci când ești căzut, iar viața nu îți mai dă nici o șansă, se găsește un germene al Învierii pentru fiecare. Și așa renaștem de fiecare dată, ne ridicăm, mergem mai departe și trăim și nutrim acest sentiment al împrospătării duhovnicești, al schimbării ce poate să apară și apare cu ajutorul și cu darul lui Dumnezeu pe care îl aveți și îl împărtășiți cu prisosință.

Tot atunci, au fost dezvăluite o parte dintre calitățile umane și sacerdotale ale Arhipăstorului Ioachim, dobândite în cei 21 de ani, cu valoare de testament.

Ultimul punct, cel special, este cel al testamentului, al făgăduinței, al curajului și nădejdii pe care le lăsați celor pe care îi aveți. Hristos le spune apostolilor: Nu am să vă las orfani, ci am să vă trimit un Mângâietor care vă va descoperi tot adevărul! Ei bine, ca Ierarh aveți această responsabilitate, de a lăsa nu doar fiilor duhovnicești, ci și timpului pe care îl trăiți lucruri nu care să vă poarte numele pe mai departe, ci care să dăinuiască în timp, precum valorile nemuritoare ale umanității, să transfigurați și timpul și viața oamenilor. Cred că este cel mai frumos testament pe care îl puteți lăsa. Să investiți în cei pe care Dumnezeu vi i-a rânduit în așa fel încât ei să devină mândria și curajul de a merge în fața lui Dumnezeu. Când ați fost ales pe scaunul de vlădică al acestei Eparhii vi s-a pus pe cap o mitră și de fiecare dată când o așezați pe cap rostiți această rugăciune: Pus-ai pe capul meu cununi de pietre scumpe! Ei bine, valoarea acestor pietre este zero, dar pietrele, simbolic vorbind, sunt sufletele celor pe care îi aveți. Ei sunt cununa de pietre scumpe care vă face să fiți cu adevărat frumos, tânăr și lucrător. Să vă dăruiască Dumnezeu o Arhierie îndelungată, rodnică și bineplăcută!

Părintele Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a mulțumit pentru această zi aniversară unică tuturor colaboratorilor săi și credincioșilor prezenți, binecuvântând pe toți păstoriții săi.  

Primesc cu bucurie și cu responsabilitate aceste frumoase gânduri. Parcă a fost o reinvestire în demnitate pe care mi-a conferit-o Biserica. A fi Arhiereul lui Hristos, a avea plenitudinea harului și a fi slujitorul slujitorilor. Se pot sune multe, dar îmi amintesc acum de un cuvânt scris de un teolog grec, despre Hristos răstignit a doua oară. Când ajungi la această demnitate și ești ales pentru a fi Arhiereu, te gândești că te răstignești a doua oară. În cuvântul de la hirotonie am spus, atunci când mi s-a pus mitra pe cap de către Ierarhii prezenți și liturghisitori, că simt că mi se pune cununa de spini pe cap, întrucât pornești la o escapadă la care nu te-ai așteptat și care de fapt, ca misiune, este așezată de Hristos pe umerii tăi. Nimeni nu își ia de la sine cinstea și onoarea aceasta. Fiecare avem crucile noastre adaptate la forțele noastre intelectuale și materiale. Nimeni nu își poate duce crucea sa singur, pentru faptul că nu putem face nimic fără Dumnezeu! Dacă ești în comuniune cu aproapele, atunci acela devine un Simon din Cirene care te ajută să duci Crucea sau povara mai departe. În cei 21 de ani eu nu am ținut numaidecât să ies în evidență, ci să iasă în evidență lucrarea în care Dumnezeu să se recunoască. Dacă El se recunoaște atunci înseamnă că viața mea a fost o Liturghie și o bucurie.  Vă mulțumesc și rog pe Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Hristos a înviat!  

(pr. Daniel Marari)