În ultima zi de octombrie, anul 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, împreună cu obștea Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domului” din Valea Budului, cu un sobor de clerici, și alături de pelerini veniți pentru rugăciune la așezământul monahal, a săvârșit slujba înmormântării pentru monahia Sofia Mariami Pintilie, care, cu pace și liniște duhovnicească, s-a mutat la cele veșnice, alături de Cel pe care L-a slujit cu timp și fără timp toată viața sa.
Sfintei Liturghii, săvârșite de la primele ore ale dimineții, i-a urmat slujba înmormântării, în cadrul căreia ierarhul a rostit rugăciuni pentru iertarea păcatelor și pentru ca din mila lui Dumnezeu, sufletul roabei sale, monahia Sofia, să fie așezat în corturile sfinților.
Mulțimea adunată pe „Meteora Bacăului”, așa cum chiriarhul a denumit această podoabă monahală a băcăuanilor, a venit pentru a aduce prinos de rugăciune celei care a părăsit trupește această lume, dar și pentru a mângâia sufletul îndurerat al maicii stavrofore Magdalena Budeanu, fiica monahiei Sofia și stareța mănăstirii.
Maica Sofia și-a închinat întreaga viață lui Dumnezeu, trăind după rânduiala Bisericii, dăruind lumii opt copii, trei fete fiind astăzi viețuitoare ale așezămintelor monahale. Viața sa a fost una pilduitoare, presărată de rugăciune, duh de liniște și binecuvântare, având ca sprijin pe Mirele Hristos, iar ca mamă pe Maica Domnului, la care neîncetat se ruga.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre chipul smerit și blând al maicii, dar și despre moarte, ca despărțire și nu ca fatalitate:
„Plecarea din această lume coruptibilă, pe un drumul fără întoarcere într-un loc încă neexplorat de nimeni, devine un eveniment trist, dar sobru pentru toți cei ce au avut prilejul de a o cunoaște sau ai fi stat în preajma acestei mame smerite și evlavioase. A se despărți de cineva care a fost iubit și prețuit pentru faptele și virtuțile pe care Dumnezeu a învrednicit-o pe această smerită monahie să și le etaleze în viața sa pe acest pământ, aceasta este o pierdere. Dar o pierdere acceptabilă, pentru că este singura despărțire umană, care nu elimină posibilitatea reală a unei întâlniri ulterioare, mai ales noi, cei ce credem în Învierea lui Hristos, Care este nădejdea indubitabilă a învierii noastre. Atunci când moartea survine la cineva drag, fiecare în felul său, trăiește momente de consternare, chiar de revoltă, de neputință, dar și de resemnare. Știm că Dumnezeu controlează totul prin rațiunea Sa absolută, și nimic nu este întâmplător, nimic nu scapă ochiului providenței Sale. Fața ne este inundată de lacrimi și memoria ne este asaltată de amintiri. Dar este foarte important să nu rămânem doar la nivel de amintiri și de memorie, să nu rămânem înecați în amintiri. Să ne resemnăm ca să dăm timpului răgaz pentru a ne mântui. Se spune că atunci când îți pierzi părinții, îți pierzi trecutul, atunci când îți pierzi fii duhovnicești, sau cei trupești (în cazul familiilor), îți pierzi prezentul, iar atunci când îți pierzi, duhovnicul, învățătorii, educatorii care îți ghidează viața, îți pierzi viitorul.
Sfântul Apostol Pavel ne spune însă că moartea este un câștig. Este ușor să spunem, dar greu să înțelegem. În ce sens moartea este un câștig? În sensul în care privim către locul unde ne ducem, și nu către locul de unde plecăm. Iar acest lucru l-am constat la această mamă a celor trei măicuțe surori care țin candela aprinsă în acest loc pitoresc. Există două dimensiuni biblice pe care omul se străduiește cu greu să le înțeleagă. Noi spunem despre cineva care pleacă dintre noi, că îl pierdem, însă Dumnezeu spune la rândul Său că îl câștigă. Oare ce se ascunde în această antinomie? Dar cine este această mama a măiculor de aici? O simplă tărancă…?! NU!? Este un om care a căutat mântuirea atât prin statutul ei de mamă eroină a mulți copii, dar și de călugăriță autentică si paradigmatică. Întreaga ei viață, atât cât a îngăduit-o Dumnezeu, este mărturie că a avut totdeauna puterea ieșirii în întâmpinarea lui Hristos prin candela pe care a păstrat-o și a menținut-o aprinsă prin credința și viața ei jertfelnică. A avut permanent cu ea untdelemnul care menținea candela aprinsă.
Iubiții mei,
Așa cum am precizat la începutul acestui cuvânt, astăzi participăm la un eveniment inedit. Nu este doar o înmormântare a unei persoane laice, oarecare, slujba la care ați asistat a fost cea care se săvârșește la decesul călugărilor. Atunci se naște firesc întrebarea: Cum se poate ca această maică, care a fost și mama și a adus pe lume 8 copii, poate fi și maică sau călugăriță și a îmbrăcat spre bătrânețe chipul îngeresc? Da, așa este. Maica Sofia o putem considera o mărturisitoare a credinței pentru că trăit în felul ei simplu, dar nu simplist, poruncile evangheliei lui Hristos. Viața ei a fost parcă într-un permanent pelerinaj, bătătorind calea pe care i-a indicat-o Hristos ce duce la cer. Maica Sofia a fost un iubitoare de Hristos și o rugătoare ferventă la Maica Domnului. Nu vom ști niciodată câte fapte și virtuți a împlinit acestă maică și care a fost legătura ei tainică cu Dumnezeu. Așadar, acum la despărțirea fizică de sora noastră Sofia înțeleapta, ne rugăm ca Dumnezeu să așeze sufletul lui cu sfinții și să împlinească cuvintele pe care le-a spus Sfântul Apostol Pavel ,,Doamne, credința am păstrat, calea am săvârșit, de acum vin la tine să-mi dai cununa cea nevestejită a slavei tale, și nu numai mie, ci și celor care vor crede în Tine, ascultând cuvintele evangheliei. Amin!
Dumnezeu să o ierte!
Veșnica ei pomenire!
După terminarea prohodului, trupul neînsuflețit al maicii Sofia a fost coborât în pământul din care a fost luat, mormântul mamei și maicii evlavioase așteptând Învierea cea de obște la umbra altarului bisericii mari a sfintei mănăstiri.
(Pr. Răzvan-Dimitrie Radu)
