Duminică, 19 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramurile "Sf. Mare Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir", "Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor" și "Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul", din orașul Onești, Protopopiatul Onești. Alături de Ierarh, în rugăciune, a fost părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, părintele Ciprian Ioan Ignat, secretar eparhial, părintele protopop Ioan Bârgăoanu, precum și un sobor de preoți și diaconi.
După slujba de târnosire a locașului de cult, credincioșii prezenți la această sărbătoare a parohiei au primit binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim de a intra în Sfântul Altar, îndemnându-i totodată „de a se ruga, cerând milostivirea lui Dumnezeu, acel har care a prefăcut această piatră a altarului în Masă Sfântă pe care se va aduce jertfa în liturghie, cerând pacea sufletelor, pacea în familii, în biserici, în poporul român și cerând ca pacea lui Hristos să se sălășluiască în sufletele noastre”.
IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor, îndemnând la asumarea și purtarea crucii personale, ca demnitate mântuitoare.
După slujbă, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a felicitat pe toți cei care s-au implicat în lucrarea de restaurare și a oferit preotului paroh, la recomandarea părintelui protopop, distincția onorifică de iconom stavrofor.
De asemenea, Ierarhul a înmânat diplome de vrednicie tuturor celor care, de-a lungul anilor, s-au implicat în derularea și finalizarea amplului proiect de restaurare a bisericii oneștene. La rândul său, părintele paroh Gheorghe Aramă a oferit Ierarhului, ca semn al prețuirii și recunoștinței, un dar simbolic. Toți credincioșii participanți la eveniment au primit pachete cu ofrande, sticle de agheasmă și pliculețe de anafură. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Filomelos" din Borzești.
...
Potrivit unor date din anuarele bisericești, acest sfânt locaș, biserica Parohiei Crucea de Piatră cu hramul "Sfântul Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir", a fost construit în anul 1848. Nu se știe cu precizie dacă a existat înainte altă biserică, ceea ce se poate afirma cu certitudine este faptul ca în cimitir se află o cruce monumentală din piatră de Slănic și ridicată în anul 1777, după cum ne arată inscripția de pe ea: „Cu binecuvântarea Tatălui și cu luminarea Sfântului Duh, s-a ridicat această Cruce în zilele Înălțatului Domnitorului nostru Grigore Ion Calimah Voievod (leat 7274 meseata 25 decembrie) de robul lui Dumnezeu, Spătaru Radu”. Tradiția afirmă că această Cruce ar fi fost așezată pe mormântul unei rudenii a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. De altfel, la doar 2 km distanță se află biserica din Borzești, locul de naștere al Voievodului. Actuala biserică a mai fost renovată în anul 1993-1994, când se crede că a fost adusă și actuala catapeteasmă, care ar fi aparținut unei biserici din Cătunul Scutaru, aflat mai sus de Mănăstirea Cașin. Între anii 1990-1996, prin râvna pr. Popa Clement și cu cheltuiala enoriașilor, biserica a fost consolidată, împodobită în interior cu pictură murală în tehnica „fresco”, înzestrată cu odoare, odăjdii și mobilier. Pictura a fost executată de domnul Constantin Zafiu. În anul 2000 s-a ridicat o capelă și o cruce de marmură albă în amintirea celor 96 de ostași îngropați în timpul Primului Război Mondial și pentru eroii satului. Din anul 2001, activitatea predicatorială, misionară și administrativ – gospodărească este continuată cu aceeași dăruire de preotul Aramă Gheorghe.
(Pr. Daniel Marari, Pr. Ciprian Ignat, Pr. Silviu Neicu)