Joi, 11 aprilie 2019, începând cu ora 18.00, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi, a fost prezent la Biserica „Precista” din Bacău, pentru a se ruga la catafalcul unde a fost depus trupul neînsufeţit al părintelui Constantin Mardare, cel care a slujit timp de peste 40 de ani în această comunitate.
În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a citit Sfânta Evanghelie, text care aduce în conștiința credincioșilor speranța Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, după care a rostit rugăciunile de dezlegare, specifice acestui moment, adresând şi un cuvânt de mângâiere celor prezenţi:
Suntem în plin urcuș duhovnicesc către Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Învierea Mântuitorului este de fapt garanția învierii noastre pentru faptul că ea înseamnă din punct de vedere duhovnicesc o trecere de la moarte la viață şi de pe pământ la cer, aşa cum se aminteşte în cântarea a VIII-a din Canonul Paştilor.
Paștele, care înseamnă trecere, ne amintește în general de trecerea poporului ales prin Marea Roșie la ieșirea din robia egipteană. Filtrând această noțiune prin gândirea noastră teologică, bisericească și canonică, înțelegem că a muri în această viață înseamnă a trece în altă etapă a vieţii.
Iubirea față de părintele Constantin Mardare este cea care ne-a chemat pe toți să-i onorăm trupul, care astăzi se desparte de sufletul pe care l-a găzduit. Am putea spune că este ziua Paștelui său personal, trecerea din viața aceasta către altă etapă a ei, sufletul despărţindu-se de trup, icoana hristică pe care noi am înfrumusețat-o de-a lungul vieții pământești. Mântuitorul Iisus Hristos este Cel care a învins puterea morții, în acea perioadă în care civilizația morții ajunsese la apogeu. El dă morții o altă conotație, cimitirul devenind un dormitor, aşa cum este şi numit în limba greacă. Moartea nu mai este un sfârșit, ci este un început. Este greu să explicăm ce înseamnă prezentul continuu a lui Dumnezeu, atunci când ieșim din ziua a şaptea și intrăm în ziua a opta, cifra opt răsturnată, din punct de vedere matematic înseamnând infinitul, pentru toți cei care rămân în iubirea milostivă a lui Dumnezeu.
Evocând viaţa părintelui Constantin Mardare, un model de credință statornică și aleasă slujire, Înaltpreasfinţa Sa a mai adăugat:
Ne despărțim de un părinte care a fost atât de mult iubit pentru calitățile sale excepționale de om, de preot, de familist. Astăzi fiind Paștele lui personal, avem încredințarea că se va așeza în mâinile Celui care l-a creat. Trebuie să avem conștiința că atunci când ne despărțim de lumea aceasta sufletul se așază în Grădina Raiului cea duhovnicească. Preotul Constantin Mardare, cel care a fost părinte duhovnicesc pentru mulţi băcăuani, într-o perioadă nu foarte uşoară pentru Biserica pe care a slujit-o, îşi pune acum sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Cel care a lăsat să vorbească Evanghelia lui Hristos prin faptele sale, prin exemplul personal pe care l-a dat, acum se desparte de soborul preoților cu care împreună a slujit în timpuri de restriște. Acum merge în împărăția lui Dumnezeu pentru a sluji Liturghia cosmică.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 13 aprilie a.c., la ora 11.30, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în Biserica „Precista” din Bacău.