În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica parohiei „Precista Mare" din Roman, și apoi a asistat la un concert de colinde oferit de corul grupul psaltic „Filomelos din Onești.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în dimineața duminicii a XXVIII-a după Rusalii, a fost întâmpinat cu dragoste de bunii credincioșii ai parohiei „Precista Mare" din Roman, care sunt păstoriți de preotul paroh Dan Antoce și de preotul slujitor Gabriel Buzdugan.
Aici, Părintele Arhiepiscop a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură, în care a sensibilizat pe creștini cu privire la trăirea Crăciunului prin fapte bune, ca semne ale credinței mărturisitoare puternice în Hristos-Iubire.
Astăzi, este o duminică specială la noi și în sufletele dumneavoastră tocmai pentru faptul că deja se anunță sărbătoarea Crăciunului și această zi este trecută în calendarul nostru ortodox cu apelativul duminica Sfinților Strămoși. În ultimul timp se vorbește foarte des despre globalizare, despre mondializare și despre aducerea tuturor la același ison. Tradițiile noastre care împodobesc ortodoxia noastră sfântă se înlătură și nu se mai trăiesc, în lume, în niciun fel acele momente unice ale sărbătorii noastre, adică ale Crăciunului cu toată simbolistica și cu toate tradițiile lui. Tocmai de aceea îi Mulțumim Lui Dumnezeu că mai avem această șansă de a trăi în România această sărbătoare a Nașterii Domnului.
Ierarhul a vorbit și despre familie și despre faptul că fiecare om trebuie să devină mărturisitor prin faptă și cuvânt, având îndatorirea de a fi un model, demn de urmat, pentru lumea desacralizată.
Familia duhovnicească pornește tocmai de la familia tradițională și după aceea se prelungește la biserică. Sperăm ca Dumnezeu să nu ne piardă și să rămânem ceea ce suntem, să rămânem niște urmași ai celor care au fost înaintea noastră dar și noi să predăm urmașilor noștri acest tezaur liturgic, tradițional și folcloric, care aduce identitate Neamului nostru românesc.
În cuvântul Său, a amintit și despre identitate în Hristos și despre cea națională.
Dacă în peștera din Betleem a venit Hristos și în peștera Sfântului Andrei din Dobrogea a fost semnat actul mântuirii neamului nostru, învierea noastră românească s-a semnat la Alba Iulia. Este evident și faptul că drumurile au trecut și pe aici pe la noi prin Arhiepiscopie, pe la Oituz, pentru faptul că jertfă care s-a adus de către poporul nostru la vremea respectivă e bine să o cinstim și să facem în biserică acea anamneză despre tot ceea ce s-a făcut de lungul veacurilor și care așa cum am spus ne structurează identitatea noastră.
Răspunsurile la strană au fost date de către grupul psaltic „Filomelos” din Onești, coordonat de doamna Paula Cautiș, care a oferit celor prezenți, la finalul slujbei, un concert de colinde. După evenimentul artistic, preotul paroh Dan Antoce a mulțumit Chiriarhului pentru imensa bucurie pe care i-a făcut-o personal și parohiei prin prezența Sa în mijlocul comunității de credință. (pr. Daniel Marari)