Ziua de pomenire a Sfintei Maria Magdalena a fost prilej de mare sărbătoare la Mănăstirea de la Valea Budului. Aici, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de un impresionant sobor de preoți, precum și mulțime de credincioși din municipiul Bacău, s-au putut bucura de participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Evenimentul a fost unul cu totul special dat fiind faptul că în cadrul slujbei a avut loc o hirotonie întru diacon, o hirotonie întru preot și o hirotesie întru duhovnic.
Soborul de preoți coordonat de părintele protopop Costică Busuioc a întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim în dimineața zilei de 22 iulie 2019, sosit pentru a oficia slujba Sfintei Liturghii la biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.
Pericopa evanghelică a fost explicată pe înțelesul credincioșilor băcăuani de părintele Costică Busuioc. Acesta le-a vorbit creștinilor și despre viața și faptele vrednice de laudă ale celei care a fost Sfânta Maria Magdalena.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a explicat credincioșilor importanța pelerinajului la oazele de spiritualitate monastice de pe cuprinsul Arhiepiscopiei și cu precădere la acest metoc chiriarhul, care a dinamizat în ultimii ani mărginimea Bacăului și pe toți cei care au călcat pragul rostind o rugăciune sau făcând o faptă filantropică în sprijinul semenilor aflați în suferință.
Această urcare către cruce și către Acoperământul Maicii Domnului, aici pe Meteora Bacăului, este făcută cu multă evlavie, iar pașii pe care îi faceți sunt numărați de Dumnezeu și de îngeri. Astăzi o serbăm pe această mare mironosiță a Bisericii lui Hristos, pe Maria Magdalena. Ne-am bucurat să vedem cum Liturghia de astăzi a proiectat pe chipurile dvs, cler și credincioși, Lumina lui Dumnezeu. În Liturghie dragii mei se petrece totul. În Liturghie botezăm și dăm primele Taine, în Liturghie pecetluim cu pecetea Duhului Sfânt pe cei care intră prin botez în viață și în trupul tainic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Tot în Liturghie, în vremurile primare, în zorii creștinismului, se făcea și Cununia, ca toate celelalte Sfinte Taine, afară de Sfântul Maslu. În Liturghie, Mântuitorul nostru Iisus Hristos întinde mâinile sale largi, cum este crucea aceasta din Altar și primește pe toți în brațele Sale iubitoare.
Nu au fost uitați nici noii membri ai clerului cărora ierarhul le-a adresat un cuvânt de încurajare:
Le dorim celor care au primit harul preoției și pe cel al diaconiei să fie vrednici de acest mare dar și să ajungă misionari ai Bisericii, să fie apologeții, martorii și mărturisitorii adevărului de credință, așa cum l=au păstrat înaintașii noștri și cum ni l-a lăsat Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa, în numele tuturor celor prezenți, a felicitat-o pe maica stareță stavrofora Magdalena Budeanu, fără al cărei efort constant multe dinte împlinirile vizibile ale așezâmântului monahal de pe Meteora Bacăului nu s-ar fi putut împlini, adresându-i, alături de preoții și credicioșii prezenți, urări de sănătate și tradiționalul "La mulți ani" la zi onomastică.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Gheorghe Ardeleanu a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei Huțu, din protopopiatul Sascut, iar tânărul teolog Cosmin-Nicolae Duduman a fost hirotonit întru diacon pe seama Catedralei arhiepiscopale de la Roman. Părintele Pagu Gheorghe a fost hirotesit duhovnic.
La final, toți credincioșii prezenți au primit pachete cu alimente. (pr. Daniel Ionel Marari)