Evenimentul duhovnicesc a început de la primele ore ale dimineții într-o atmosferă solemnă și plină de mângâiere sufletească. Credincioșii, alături de reprezentanți ai autorităților locale și județene, s-au adunat cu evlavie în curtea Mănăstirii Giurgeni pentru a-l întâmpina cu bucurie pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, de la care au primit arhiereasca binecuvântare, precum și un cuvând de bun găsit:
„Participăm astăzi la un hram însemnat în calendarul Bisericii noastre pentru faptul că Nașterea Maicii Domnului deschide o suită de sărbători, fiecare purtând o semnificație deosebită prin care se întregește calendarul anului bisericesc, început acum câteva zile, și pe care îl desăvârșește, dacă urmăm angajamentul de a merge în ritmul sărbătorilor și al praznicelor împărătești fixate de Sfinții Părinți de-a lungul istoriei Bisericii noastre de 2000 de ani.
Nașterea Maicii Domnului este una dintre sărbătorile însemnate ale Maicii Domnului după cum știți, de aceea vă și îndemnăm părintește să fiți atenți la toate gesturile liturgice, căutând împreună cu noi lucrarea lui Dumnezeu, care se face în cadrul Sfintei Liturghii. Frățiile voastre ca pelerini nu ați venit aici ca să fiți pasivi la ceea ce facem noi în altar ci să fiți activi prin împreuna rugăciune, cerând prezența lui Dumnezeu în inima voastră, iar această cerință nu poate să nu fie împlinită de Domnul care va dărui o picătură de har sufletului vostru și veți pleca la rosturile voastre de aici purtând pe celălalt ca frate sau ca pelerin spre împărăția lui Dumnezeu. De aceea, dacă vom pleca de aici, „Pnevmatofori”, adică purtători de Duhul Sfânt sau „Hristofori”, cei care se împărtășesc cu Hristos atunci este o zi câștigată sau un timp îndumnezeit și timpul pe care l-am petrecut în Liturghie nu va fi unul în van ci unul câștigat pentru împărăția lui Dumnezeu”.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe o scenă special amplasată în curtea mănăstirii, de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim, care a slujit alături de un sobor din care au făcut parte părintele arhimandrit Nicolae Dănilă, Exarhul Mănăstirilor din eparhie și starețul așezământului monahal de la Giurgeni, protopopi, consilieri și inspectori ai centrului eparhial, precum și preoți și diaconi, care cu evlavie au adus prinos de mulțumire lui Dumnezeu și Maicii Domnului, prezentă prin Icoana Sa Făcătoare de Minuni.
După citirea Sfintei Evanghelii, Înalpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Dumnezeu eternizează istoria” subliniind în cadrul acestuia importanța Nașterii Domnului și planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omului din păcate prin Născătoarea de Dumnezeu:
„Dumnezeu eternizează istoria, nu o punctează sau o marchează, iar Nașterea Maicii Domnului este o sărbătoare pregătită de Dumnezeu încă de la întemeierea lumii. În momentul în care protopărinții noștrii, Adam și Eva au încălcat porunca divină, Dumnezeu a pregătit nașterea unei fecioare cu o capacitate de conștientizare a prezenței lui Dumnezeu mult superioară Evei celei dintâi, este vorba despre nașterea unei fecioare care va avea puterea de a zdrobi capul șarpelui celui dintâi. Deși este o ființă omenească și cu o capacitate de stăpânire net superioară față de celelalte creaturi, Maica Domnului deține o credință și o dispoziție spre ascultare încomensurabilă.
Dacă prima comuniune a fost în rai, acolo unde omul era alături de Dumnezeu și Dumnezeu alături de om, prin Nașterea Maicii Domnului se instituie Biserica, adică comuniunea în care Dumnezeu nu doar este alături de om ci este prezent în acesta, transfigurându-l ființial. Omenirea a trecut printr-un proces de pregătire pentru mântuire, iar Nașterea Maicii Domnului este momentul în care umanitatea a produs cea mai imaculată ființă din care Dumnezeu se putea naște ca om. Omenirea era într-o stare de decădere, omul nu se putea vindeca și restaura prin sine însuși, vindecarea trebuia să vină din afară, ea se datorează exclusiv doctorului și medicamentului care este El însuși.
Această intervenție directă a lui Dumnezeu în lume, Sfânta Scriptură o numește „plinirea vremii” fapt menționat de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni capitolul 4, versetul 4, iar în manualele teologice de dogmatică, se vorbește despre omenirea care ajunsese la culmea decăderii morale, lucru discutabil totuși, pentru că războaiele mondiale au avut loc după Hristos sau după împărații persecutori precum Nero, Caligula, Dioclețian, Maximian și alții, care erau de o cruzime și ferocitate inimaginabile și care au apărut după Hristos și nu înaintea lor.
Dar de ce totuși s-a așteptat un timp atât de mare și lung, de câteva mii de ani pentru ca Dumnezeu să facă această restaurare ontologică a omului căzut? Este foarte important ca această probă a timpului, Nașterea Maicii Domnului și Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a confirmat și împlinit după o așteptare de sute și chiar mii de ani de la pronunțarea lor prin profeții explicite, pentru ca atunci când va veni însuși în lume să știm precis, în mod natural nu impus, că Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru a scoate toată umanitatea din toată robia păcatului și a morții spirituale.
Vă amintesc că Blaise Pascal observă că „Dacă un singur om ar fi alcătuit o carte de preziceri despre Iisus Hristos ca timp și modalitate, dacă Hristos ar veni conform acesteia ar fi fost vorba de o infinită forță, de o infinită putere”, dar aici sunt mai multe, pentru faptul că sunt profețiile, sunt imagini din Vechiul Testament și atunci când se produce plinirea vremii dorim să cunoaștem autentic „Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru”. Asta nu înseamnă că istoria l-a produs pe Iisus Hristos, nici cum, timpul lui Mesia a fost prezis și profețit, dar numai Dumnezeu știa ziua, ora, clipa începutului mântuirii noastre, a oamenilor, pentru că numai El este cel care eternizează nu doar marchează și punctează istoria. Odată cu Nașterea Maicii Domnului începe a se scrie o nouă istorie a lumii, istoria mântuirii neamului omenesc, „astăzi este începutul mântuirii noastre” cum a spus Sfântul Ioan Damaschinul în troparul sărbătorii și tot el a compus imnografia acestui praznic frumos în secolul al VII-lea.
Destinul întregii lumi, cu Dumnezeu în lume atârnă de cuvintele libere ale Sfintei Fecioare Maria, care a spus la plinirea vremii „Fie mie după cuvântul tău”, fără consimțământul ei, destinul întregii lumi era cu totul altul, ea nu se naște întâmplător, este rodul rugăciunilor așteptării îndelungate pe care a făcut-o poporul ales și cei care aveau conștiința prezenței lui Dumnezeu în sufletul lor. Sfântul Dumitru Stăniloae spune că „Maica Domnului este o lumină dăruită Bisericii”, câtă umanitate aduce prezența Sfintei Fecioare creștinismului, care încetează prin Maica Domnului și prin Fiul Său adus în lume a mai fi o religie și devine viață întru Hristos.
Nașterea Maicii Domnului este arvuna pe care umanitatea o plătește pentru mântuirea lumii. Pentru marea majoritate a credincioșilor, Maica Domnului este cea care mereu este gata să ajute, să iubească, să ierte, să îndrăznească la Dumnezeu, să-L roage pentru izbăvire din necazurile și nevoile cotidiene, cu toate acestea fiecare credincios ca ființă conștientă și mădular al trupului tainic al lui Hristos și al Bisericii, trebuie să știe că nu trebuie să caute în ce este învăluit misterul Preasfintei Maici ci să accepte prin credință acest mister și să îl lase să vorbească de la sine. În Biserică nimic nu este haotic, nimic nu este întâmplător și faptul că suntem astăzi aici, la umbra acestei biserici închinate Maicii Domnului și că ne-am îndreptat pașii spre acest loc binecuvântat a fost rânduit, totul este rânduiala implacabilă și statornică făcută de Dumnezeu încă din eternitate.
Sfinții Părinți care au alcătuit Sinaxarul au rânduit ca praznicele împărătești care împodobesc anul bisericesc să înceapă cu Nașterea Maicii Domnului, care este semnul începutului plinirii vremii, deci începutul anului bisericesc este marcat de începutul mântuirii omului, iar încheierea să se facă cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului, adică încheierea în chip simbolic al veacului acestuia. Sfârșitul lumii despre care vorbește Sfânta Scriptură nu va fi cu dată precisă, ci atunci când treci din lumea aceasta în cealaltă, atunci fiecare dintre noi va simți pentru sine sfârșitul lumii.
Din punct de vedere istoric, sărbătoarea aceasta s-a fixat cu prilejul sfințirii unei biserici din Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia la începutul secolului al V-lea, între anii 431-451, deci între cele două sinoade ecumenice de la Efes și Calcedon, care au dezbătut și clarificat problema mariologică. Ziua de 8 septembrie, în care prăznuim Nașterea Maicii Domnului, nu apare nicăieri în Sfânta Scriptură, dar a fost stabilită de către Sfinții Părinți în calendar pentru ca atunci când privim să avem în minte două entități distincte: timpul și veșnicia și să înțelegem că Cea prin care circulă veșnicia în timp este Născătoarea de Dumnezeu.
Ziua a opta înseamnă ziua veșniciei care urmează după ziua a șaptea, care este cea a plinătății, prin Nașterea Maicii Domnului ni se dezvăluie o parte din intențiile lui Dumnezeu cu lumea, dezvăluite în întregime prin Hristos și prin opera lui de răscumpărare. Părintele Sfânt Dumitru Stăniloae îi citează pe Sfântul Maxim Mărturisitorul și pe Sfântul Andrei Criteanul spunând că „ Fecioara este cea mai apropiată de Hristos și prin aceasta ea este cea dintâi dintre oameni care ajuns la starea îndumnezeirii la care suntem chemați cu toții să ajungem”. Acesta este motivul pentru care omenirea îi acordă Fecioarei Maria preacinstirea sau supravenerarea. Nașterea Maicii Domnului este Nașterea bucuriei pentru că de acum începe nu doar dezlegarea neputințelor omenești ci mai ales dezlegarea darurilor dumnezeiești, din acest moment începe să curgă harul și darurile Duhului Sfânt. „Bucură-te ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine!” a fost salutul arhanghelului Gavril când s-au produs rusaliile Maicii Domnului, care este Buna Vestire.
Prin acest mare praznic observăm că Hristos este cel care recuperează rolul femeii și demnitatea ei, fapt continuat în creștinism pe parcursul istoriei Bisericii noastre, de mai bine de 2000 de ani. Astfel, mișcările feministe de astăzi care vor reabilitarea femeii sunt promovate de multe ori de cei care nu au memorie sau aceasta este scurtă sau fie nu au auzit de creștini sau de Hristos, dar noi facem reabilitarea femeii de 2000 de ani. Astfel, la Nașterea Maicii Domnului trebuie să conștientizăm că oricât de mulți musafiri are Maica Domnului la ziua ei de naștere suntem la coada închinării. La ea astăzi merge Tatăl Ceresc, care a ales-o să fie mamă Fiului Său, la ea merge Duhul Sfânt care a umbrit-o, merge Fiul lui Dumnezeu, Apostolii și toți Sfinții de la facerea creștinismului și până la sfârșitul veacului. Nu este o problemă că suntem la coada închinării, important este că suntem și noi în rând și o prăznuim atât cât ne îngăduie Dumnezeu să o facem. Cinstirea ei este în primul rând voită de Dumnezeu, Maica Domnului însăși spune „Iată mă vor fericit toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui”. Deci mărirea Maicii Domnului trebuie și noi să o acordăm, noi nu concurăm cu Dumnezeu când cinstim pe Sfinți sau pe Fecioara Maria ci arătăm lucrarea Sa între oameni”.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Florin Ioan Poenaru, pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae” Hociungi II, din Protopopiatul Roman, iar la final, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a săvârșit Slujba Parastasului pentru părintele arhimandrit Antonie Jeflea, stareț al Mănăstirii Giurgeni. Ziua duhovnicească a fost încununată printr-un imn deosebit, scris și interpretat de către Înaltpreasfinția Sa cu ocazia Marelui Praznic al Nașterii Maicii Domnului.
Răspunsurile la strană au fost oferite de către Corul Bisericii Lazaret din Bacău.
Constantin Răzvan Popovici
