La solicitarea Instituției Prefectului Județului Bacău a fost întrunită Comisia Județeană de Incluziune Socială cu scopul de a dezbate și aviza Planul anual de acţiune privind serviciile sociale administrate și finanţate din bugetul Consiliului Judeţean Bacău pentru anul 2023.
Arhiepiscopia Romanului și Bacaului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a delegat ca membru permanent în această comisie pe Pr. Ilarion Mâță, Președintele Asociației „Sf Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” și Coordonator al Departamentului ONG din cadrul Sectorului Social Filantropic.
Comisia Județeană de Incluziune Socială este formată din reprezentanți ai multor instituții publice și private și se reunește anual sau atunci când Prefectul, Președintele Comisiei, dispune de urgență, în ședința extraordinară, convocarea membrilor consultativi.
În data de 08 decembrie 2022, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a fost reprezentată la întâlnire de membrul supleant în comisie, Ioja Georgiana, asistent social. Întâlnirea a avut loc în sala de ședințe a Prefecturii Bacău, unde a fost analizat și votat Planul anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul Consiliului Judeţean Bacău, organizate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău,pentru anul 2023. S-au discutat aspecte legate de: Date privind administrarea, înfiinţarea şi finanţarea serviciilor sociale; Planificarea activităţilor de informare a publicului cu privire la serviciile sociale existente la nivel judeţean; Programul de formare şi îndrumare metodologică a personalului care lucrează în serviciile sociale din cadrul D.G.A.S.P.C Bacău; Planificarea anuală a activității Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.