Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri, 19 mai 2023, comunitatea Parohiei Meleșcani, a fost gazda întrunirii Cercului pastoral Nr. 4 “Sf. Antipa de la Calapodești”, al Protopopiatului Sascut.
Astfel, începând cu ora 9.00, răspunzând invitației părintelui paroh Alin Eduard Antohi, preoții acestor parohii s-au unit în rugăciune, sub protia preotului protoiereu Alexandru Grigoraș, înălțând rugăciuni pentru a coborî harul Duhului Sfânt spre sfințirea untdelemnului în cadrul Sfintei Taine a Maslului, spre iertarea păcatelor și vindecarea de bolile sufletești și trupești a tuturor celor care s-au adunat cu credință în ajutorul lui Dumnezeu.
Preoții prezenți la acest moment duhovnicesc au înălțat rugăciuni pentru toți cei aflați în neputințe trupești, în însingurare sau în azile de bătrâni, rugându-L pe Dumnezeu să le dăruiască alinare și putere de a duce Crucea spre mântuirea sufletelor lor.
În cuvântul său de învățătură de la finalul momentului de rugăciune, protoiereul locului a transmis credincioșilor binecuvântarea Chiriarhului și cuvântul de apreciere al Înaltpreasfinției Sale pentru frumoasele și bogatele activități desfășurate în această comunitate și de asemenea, a vorbit despre importanța dobândirii mântuirii sufletului și câștigarea fericirii celei veșnice:
Totodată, în această zi a fost implementat Proiectul eparhial “În temniță am fost și ați venit la Mine” cu participarea membrilor Penitenciarului Bacău, coordonați de părintele capelan Daniel Mașala, care au audiat o cateheză despre Taina Sfântului Botez, prezentată de parohul acestei comunități, iar la final, au primit diferite daruri din partea părintelui Alin Eduard și a enoriașilor.
La final, părintele paroh a mulțumit părintelui protopop și preoților împreună slujitori pentru prezență și împreună rugăciune, oaspeților din această zi dar și tuturor credincioșilor prezenți.
Pr. Apostu Ionuț Alexandru