În ceea ce privește sărbătoarea de astăzi, trebuie spus că ea a intrat în calendarul liturgic destul de târziu, sau mai târziu decât celelalte Praznice Împărătești. Sărbătorirea aducerii la templu a Mântuitorului era marcată la Ierusalim din prima jumătate a secolului al IV-lea, prima mențiune documentară despre sărbătorirea acestui eveniment fiind cea din jurnalul de călătorie a pelerinei Egeria, care participă la ea, la Ierusalim, în perioada 382-384. Împăratul Iustinian I a introdus-o în anul 542 pe întreg teritoriul aflat sub jurisdicția Imperiului Bizantin. Ceva mai târziu se va sărbători și în Occident. În Răsărit, Intrarea în templu este considerată ca o sărbătoare închinată Mântuitorului Nostru Iisus Hristos. Creștinismul occidental însă, o prăznuiește mai curând ca pe o sărbătoare închinată Fecioarei Maria.
Bătrânul Simeon, primitorul de Dumnezeu
Înainte de a aprofunda semnificația evenimentului din viața Mântuitorului, trebuie să amintim câte ceva despre misteriosul personaj Simeon. Nu cunoaștem cu exactitate cine a fost el. Evanghelia ne spune că era un bătrân care aștepta mântuirea poporului lui Israel. Conform tradiției evreiești, acesta era unul dintre cei 70 de bătrâni care au tradus pentru prima dată Vechiul Testament din ebraică în limba greacă, realizând ceea ce cunoaștem astăzi sub numele de Septuaginta. Lui i-a revenit traducerea textului din Isaia, care spune: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.” (Isaia 7, 14) Și pentru că nu a înțeles această taină, Dumnezeu i-a trimis un înger care i-a spus că nu va muri până nu-L va vedea pe Hristos, Mântuitorul lumii.
Exegeții Vechiului Testament spun că este posibil ca Simeon să fie unul dintre fiii celebrului rabin Hillel și tatăl fariseului Gamaliel, cel care este menționat cu simpatie în Faptele Apostolilor (5, 34).
De asemenea, este posibil ca Simeon să fi avut doi fii: Gharinus și Leucius, despre care vorbește evanghelia apocrifă a lui Nicodim.
Aceste amănunte nu sunt cunoscute cu precizie, însă cu siguranță știm că Simeon este o personalitate biblică ce a intrat în istoria mântuirii.
Depășind analiza istorică și revenind la pericopa evanghelică a zilei, ne reamintim că, după Legea lui Moise, mama unui băiat trebuia ca, la 40 de zile de la naștere, să ducă pruncul la tabernacol, aducând ca jertfă, spre purificare, fie un miel, fie o pereche de turturele sau de porumbei. Aducerea la templu a întâiului născut avea, de asemenea, și sensul unei răscumpărări, căci toți întâii născuți erau considerați ca aparținând lui Dumnezeu.
Maria și Iosif se supun acestui precept al Legii mozaice și Îl aduc la Templu pe Iisus, care a fost binecuvântat de bătrânul Simeon și recunoscut ca Mântuitor de prorocița Ana. Acest moment îl prăznuim noi, creștinii ortodocși, an de an pe 2 februarie.
De atunci cântarea bisericească ce pornește de la cuvintele bătrânului Simeon „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2, 29-32) se cântă la fiecare Vecernie. Acum, însă, vreau să mă opresc asupra frazei finale pe care Simeon o spune Fecioarei Maria: „prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2, 35) Prin aceste cuvinte este pusă în lumină participarea Preasfintei Fecioare Maria la Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului. Și de aceea spuneam la început că prin cuvintele Sfântului Simeon se anunță, cu această pericopă evanghelică, un alt cadru decât cel al Nașterii și Botezului.
Această Duminică anunță apropierea perioadei Triodului și prin ea se întrevede, deși încă departe, Taina Crucii. Prin cântările zilei suntem îndemnați „Să mergem și noi cu cântări dumnezeiești, să întâmpinăm pe Hristos.... Împodobește-ți cămara ta Sioane și primește pe Împăratul Hristos; închină-te Mariei, ușii celei cerești”. Aceste cuvinte se adresează sufletelor noastre. Fiecare suflet trebuie să fie un Templu al lui Dumnezeu, unde Maria îl aduce pe Iisus. Și, fiecare dintre noi, ca Simeon, trebuie să ia în brațele sale Pruncul Sfânt și să spună Tatălui Ceresc: „Ochii mei au văzut mântuirea Ta”. Rugăciunea Sfântului Simeon: „Eliberează pe robul tău în pace” arată că cel care L-a văzut pe Hristos și L-a ținut în brațe poate să părăsească lumea aceasta, poate muri în pace. De asemenea, nouă ne spune că vederea și îmbrățișarea lui Hristos au drept consecință eliberarea din robia păcatelor și îndepărtarea de stăpânirea celui rău.
Nici sărăcia, nici slava nu sunt o piedică în împlinirea Legii
Prin sărbătoarea de astăzi, Biserica ne pune încă o dată în față grupul familial format din Iosif, Maria și Iisus, care urmează Legii Vechiului Testament și se prezintă în fața lui Dumnezeu cu Pruncul întâi născut. Ne putem întreba ce mesaj ne transmite pentru propria noastră viață de familie această fidelitate rituală a lui Iosif și a Sfintei Fecioare, care aduc ca jertfă Domnului două turturele. De asemenea, ne putem întreba și ce vrea să ne transmită pericopa evanghelică prin cuvintele bătrânului Simeon și ale prorociței Ana, rostite după ce au văzut Pruncul. Acest eveniment simplu și tainic poate deveni o temă de meditație.
Așadar, în a patruzecea zi de la Naștere, conform legii lui Moise, primul născut trebuia oferit Domnului. El era dus la Templu, iar părinții îl primeau înapoi după ce aduceau o jertfă. Maria, Sfânta Fecioară, și Iosif s-au supus Legii. Cum erau săraci, au adus drept ofrandă doar două turturele. Chiar dacă această cerință a Legii pare un act fără prea mare însemnătate, pentru că ea a fost împlinită de însuși Domnul cerului și al pământului, capătă pentru noi, creștinii, o anvergură unică.
Dacă e adevărat că fiecare venire pe lume a unui copil este în primul rând un dar al lui Dumnezeu – ceea ce fiecare părinte recunoaște din toată inima – cum ar sta altfel lucrurile când vorbim de Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos?
Printre cei care vor să intre în Templu se află și Maria și Iosif, dar nimeni nu își dă seama cine este cu adevărat Iisus, așa cum, mai târziu, nici discipolii și nici apostolii, care L-au însoțit vreme de trei ani, nu I-au recunoscut măreția, decât abia după Înviere, căci slava Sa era ascunsă. În același timp, doi bătrâni, Simeon și Ana, așteptau mântuirea lui Israel.
Sfântul Apostol Luca vede în Simeon un rezumat al acestei mari taine. El este rezultatul frământărilor credinței lui Israel. El este prezentat ca un drept, ceea ce înseamnă că sfințenia marilor credincioși se regăsește în el. El este drept înaintea Domnului, a Legii și a oamenilor. Scriind după Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Apostol Luca poate numi forța care îl animă pe bătrânul Simeon la Templu: este însuși Sfântul Duh, care ne este prezentat ca unica forță care îndrumă poporul lui Dumnezeu, îl îndrumă în credință înainte ca Sfânta Treime să se reveleze. Astfel se manifestă unitatea vie dintre Vechiul și Noul Testament. Un bătrân hrănit de credința lui Avraam, care nu este nici preot, nici levit, nici scrib, venit în fața acestui Mesia promis și atât de dorit: „L-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta” (Luca 1, 21-31). De acum devine clar că misiunea celor vechi – pregătiți căile Mântuitorului, mențineți mereu vie pe pământ dorința după Dumnezeu – s-a încheiat. Altfel spus, bătrânul poate să dispară. Dar cui îi este acum încredințată flacăra credinței? Unui Prunc! Astfel este subliniată fragilitatea acestui nou început. Împărăția lui Dumnezeu se aseamănă cu o sămânță infimă din care ni se promite că se va înălța un arbore uriaș. De asemenea, este subliniată importanța Sfintei Familii, căreia îi este încredințată paza acestei semințe, cu atât mai fragilă cu cât tot răul din lume se va dezlănțui asupra ei. Bătrânul Simeon îi spune Sfintei Fecioare că sabie va trece prin sufletul său (Luca 2, 35), anunțând deja Sfintele Pătimirile ale Mântuitorului. Omenirea se va diviza pornind de la credința în acest Prunc. El va duce la căderea multora, iar altora ura le va da impresia că au triumfat. Dușmanii lui, aparent, vor învinge, căci Îl vor condamna și Îl vor răstigni. În același timp, același Iisus va întoarce pe mulți la Dumnezeu. Sunt anunțate în acest fel Învierea și imensa restaurare pe care o va aduce mântuirea: „ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor” (Luca 2, 30-31).
Apoi o vedem pe prorocița Ana (încă o femeie martoră a unei mari taine) care a observat grupul care discuta atât de serios și s-a apropiat. Este admirabilă, o adevărată persoană mistică, ce s-a curățat și trăiește în intimitatea Domnului său. La rândul său, ea recunoaște Pruncul și începe să vorbească adresându-se tuturor celor care așteaptă salvarea lui Israel.
Modelui familiei creștine
Astfel, după ce totul a fost împlinit conform Legii la Ierusalim, familia se întoarce acasă, „iar Iisus sporea cu înțelepcinea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni” (Luca 2, 52), ne spune Evanghelia. Subiectul sărbătorii de astăzi, pare a fi așadar, o vizită la Templu, în timpul căreia am auzit reacțiile a doi bătrâni, prorociile făcute Pruncului, lor înșiși și tuturor credincioșilor. Ceea ce ne atrage atenția însă, este prezența grupului familial, fără de care nu ar fi existat nici Pruncul, nici împlinirea voii lui Dumnezeu. Dar, în același timp, acest grup cade în plan secund, căci este de fapt în serviciul altcuiva. Nu este doar în serviciul Domnului, fiind credincios Legii, acesta fiind doar un prim aspect, căci, pe de altă parte, acest grup există doar pentru a favoriza împlinirea vocației fiecăruia dintre participanți în parte, indiferent care este prețul pe care membrii familiei trebuie să îl plătească pentru asta. Și în acest fel ei devin model pentru noi.
Fiecare dintre noi este membru al unei familii, sau al unei comunități providențial constituite în numele Domnului. Fiecare dintre noi avem apropiați pe care putem să îi îmbărbătăm în credință, prin dragostea pe care le-o purtăm. Astăzi, în mod special, ne putem ruga să urmăm exemplul familiei Domnului nostru Iisus Hristos.
Sărbătoarea de astăzi să fie pentru noi un prilej de a ne pregăti sufletele pentru a întâmpina venirea lui Dumnezeu în viața noastră, o ocazie de a medita la necesitatea împlinirii poruncilor Evangheliei și în același timp un îndemn de a ne însoți pruncii la sfânta biserică pentru a primi binecuvântarea de la Hristos Cel care a spus că Împărăția Cerurilor se câștigă doar de cei care ajung, prin osteneală duhovnicească, la neprihănirea pruncilor.
