Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi, 6 iulie, la Biserica “Izvorul Tămăduirii și Sfinții Martiri Brâncoveni” Sascut Târg, a avut loc prima ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din cuprinsul Protopopiatului Sascut.

Ziua a început cu întâmpinarea Icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Giurgeni de către soborul preoților prezenți, iar mai apoi a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie sub protia părintelui arhimandrit Nicolae Dănilă, exarh al mănăstirilor de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de părintele protoiereu Alexandru Grigoraș.

Cuvântul duhovnicesc de la final pentru cei 200 de copii prezenți în această zi a fost rostit de către delegatul Centrului Eparhial pentru acest eveniment, preotul Valentin Băltoi, consilier eparhial al Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului care a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea Ierarhului și a îndemnat să se sprijine unii pe alții în a crea o comunitate unită în jurul valorilor creștine:

“Astăzi este o zi de mare bucurie pentru tinerii din Protopopiatul Sascut care sub coordonarea preoților din parohiile care s-au înscris în programele școlilor și taberelor de vară, dar mai ales la această întâlnire care a devenit tradițională în Patriarhia Româna și care de câțiva ani așează împreună adolescenți care sunt preocupați de diferite aspecte ale vieții religioase și de marile întrebări care le structurează identitatea spiritualã. De aceea, astăzi mă adresez în special vouă, tinerilor plini de viață și entuziasm, care sunteți aici pentru a participa la această întâlnire organizată de Protopopiatul Sascut. Este o mare bucurie să știu că ați răspuns chemării Bisericii prin preoții din parohiile din care faceți parte și de aceea am ales sã vă împărtășesc câteva gânduri și învățăminte  părintești. În întâlnirea de astãzi și în taberele la care veți alege să participați sunteți cu toții fii ai Bisericii și frați și surori în Hristos Domnul și aveți oportunitatea de a vã încuraja reciproc, de a vă asculta și de a vă susține în drumul vostru spiritual. Învățați să aveți grijă unii de alții și sã manifestați iubire și compasiune în toate acțiunile voastre!”

Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic Filomelos din Borzești, dirijat de către doamna preoteasă Paula Cautiș și coordonat de pr. Petru Cautiș.

După momentul de rugăciune, copiii, alături de însoțitorii lor și de preoții comunităților din care fac parte s-au deplasat către Restaurantul Elio Garden din Sascut pentru a servi masa de prânz.

Începând cu ora 13.30, la locul special amenajat de lângă Pădurea Fântânele s-a desfășurat prima ediție a Concursului de toacă, Intitulat “Toaca - chemare la rugăciune” la care au participat 16 copii din Protoieriile Sascut și Onești.

Câștigătorii au fost premiați cu diferite daruri și icoane.

Programul în aer liber a continuat cu numeroasele activități desfășurate alături de voluntarii ASCOR Bacău, care au asigurat voia bună, bucuria și au desfășurat activități de tip competiții sportive, jocuri de cunoaștere, treasure hunt și altele menite să îi apropie și să creeze o legătură de suflet între ei și mai ales, de a-L cunoaște pe Mântuitorul Hristos drept bun prieten și apropiat lor.

Momentele de final a zilei au constat într-o seară câmpenească cu foc de tabără, barbeque, cântece și voie bună.

Părintele protoiereu Alexandru Grigoraș a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru binecuvântarea oferită acestui moment de întâlnire a tinerilor din Protoieria Sascut, elevilor, însoțitorilor lor și preoților prezenți precum și tuturor sponsorilor și celor care au făcut posibil evenimentul de astăzi. 
 

Pr. Apostu Ionuț Alexandru