Joi, 2 noiembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, s-a desfășurat un eveniment ce a reunit studenții teologi înmatriculați la această prestigioasă instituție, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Inițiată cu scopul de a facilita un dialog constructiv și deschis între tinerii studenți și Ierarh, prin reprezentanții eparhiei, întâlnirea a fost găzduită cu generozitate în incinta Căminului "Buna Vestire," la sala S2, cu începere de la ora 20.00.
Această întâlnire a fost susținută și moderată de Pr. Lect. Univ. Dr. Ilarion Mâță, consilier la Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și a reprezentat un moment de învățare și dezbatere pentru studenții teologi de la toate specializările facultății.
Pe agenda zilei s-au regăsit subiecte de interes precum transmiterea cuvântului Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim cu ocazia începutului de an universitar, sesiuni de cunoaștere reciprocă între studenți, identificarea nevoilor acestora pe durata anilor de studiu, inclusiv nevoi informaționale, materiale, financiare, de integrare socială și spirituale. De asemenea, s-au căutat soluții pentru rezolvarea dificultăților cu care se confruntă tinerii studenți.
În cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, tinerii studenți au fost îndemnați să țintească spre excelență, pentru ca fiecare dintre aceștia să devină misionari ai Bisericii. Totodată, în cuvântul ierarhului studenții au fost îndemnați să se angajeze în dobândirea discernământului duhovnicesc care îi va ajuta să aleagă ceea ce este bun, pentru a diferenția esențialul de nonesențial, în perspectiva devenirii acestora ca „oameni între oameni”. De asemenea, tinerii au fost asigurați încă odată de sprijinul pe care Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim nu încetează a-l oferi și de rugăciunea continuă pentru aceștia.
Apoi, într-un spirit de comuniune și înțelegere, s-au căutat soluții pentru rezolvarea dificultăților cu care se confruntă tinerii studenți.
Această întâlnire marchează începutul unui program de lungă durată, menit să consolideze grupul de studenți teologi din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, iar relația acestora cu Ierarhul eparhiei să se aprofundeze. Prin intermediul dialogului și colaborării continue, se urmărește să se creeze o comunitate de tineri dedicați învățării și promovării valorilor creștine în societatea contemporană.
Această întâlnire reprezintă o dovadă clară a angajamentului Bisericii Ortodoxe pentru sprijinirea și îndrumarea noilor generații de teologi, pregătindu-i pentru viitorul lor și pentru a aduce lumină și înțelepciune în lumea aflată mereu în schimbare.
(Negru Gheorghe)