Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, marți, 12 decembrie, la Parohia Giurgiuoana din Protoieria Sascut a avut loc instalarea noului preot paroh, în persoana preotului Ivașcu Adrian Constantin.
Având în vedere că Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei este și ocrotitorul bisericii acestei comunități, un sobor de preoți sub protia preotului Adi Cătălin Popa a oficiat slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, iar apoi a avut loc instalarea propriu-zisă în această funcție.
Părintele Adi Cătălin a transmis celor prezenți binecuvântarea Ierarhului și a urat părintelui Adrian Constantin pastorație rodnică în această comunitate și totodată l-a îndemnat să poarte grijă de sufletele fiilor săi duhovnicești pe calea care duce către Împărăția lui Dumnezeu.
De asemenea, a felicitat activitatea părintelui Dulhac Vasile, cel care a păstorit această comunitate timp de 27 de ani și în tot acest timp a desfășurat frumoase activități alături de enoriași, slujind cu timp și fără timp la Sfintele Altare ale celor trei biserici din Parohia Giurgiuana.
La rândul său, părintele Adrian Constantin a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru încrederea acordată precum și enoriașilor pentru frumoasa primire de care a avut parte la venirea sa în acest loc.