Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim prezent la Gala Performanței Școlare Băcăuane

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat vineri, 12 decembrie 2025, la Gala Performanței Școlare, eveniment de amploare organizat de către Consiliul Județean Bacău, dedicat recunoașterii excelenței în educația olimpică națională și internațională în anul școlar recent încheiat.

Aproximativ 1.000 de laureați din educația băcăuană, dintre care circa 700 de elevi și 300 de profesori, au fost premiați în cadrul unei manifestări de ținută desfășurată la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Municipiul Bacău.

După ce rugăciunea Tatăl nostru a răsunat în întreaga Sală, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a binecuvântat atât elevii cu rezultate excepționale, cât și profesorii îndrumători, și a rostit un cuvânt pastoral în care a vorbit  despre triada Biserică - Școală – Familie, cei trei factori esențiali ce contribuie la dezvoltarea armonioasă a unui tânăr, atât din punct de vedere educațional, cât și spiritual sau moral-religios. Apoi a fost glăsuită o rugăciune, alcătuită de Părintele Ierarh, de mulțumire pentru binefacerile primite de către toti cei prezenți.

„Marcăm din nou o zi de sărbătoare”, a prefațat evenimentul președinta Consiliului Județean Bacău, doamna Ionela Cristina Breahnă-Pravăț, făcând referire la faptul educația rămâne o prioritate pentru administrația județeană, subliniind importanța susținerii celor care, prin muncă și dedicare, duc mai departe performanța școlară.

Prezentă la eveniment, doamna Ana Maria Egarmin, Inspectorul Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, a subliniat importanța susținerii performanței educaționale, a celor care prin efort și pasiune vor influența la  conturarea viitorului nostru.

Organizatorii au decis ca evenimentul șă includă și momente artistice emoționante. Este suficient să amintim de pr. Ioan Ciobanu, care a înterpretat colinda „Când Fiul se naște, lumea renaște”, ale cărui versuri au fost redactate de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, pr. Iulian și Teona Mușat,  mini-recitalul Colegiului National de Arta "George Apostu". 

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit organizatorilor  Icoane având ca reprezentare scena Nașterii Domnului, iar e laureaților reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva, așa cum a fost ea zugrăvită în secolul al XVI-lea în pridvorul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.