Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a participat la hramul Catedralei Mitropolitane din Iași

Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cel mai mare sfânt locaş din capitala Moldovei, şi-a sărbătorit astăzi hramul istoric - praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului. Cu acest prilej, ierarhi și clerici, oficialități locale și județene, precum şi credincioşi din întreg cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-au îndreptat paşii spre catedrala ieșeană, care mai are încă două hramuri - Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Vineri, 2 februarie 2018, de praznicul Întâmpinării Domnului, Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi-a prăznuit hramul istoric. Slujba Sfintei Liturghii dedicată marii sărbători a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi veniţi din toată Moldova. Alături de IPS Mitropolit Teofan, ierarhii care au slujit la hramul catedralei ieşene au fost Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Calinic, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Răspunsurile liturgice au fost date de corurile ASCOR și ATOR - filiala Iași, avându-se în vedere faptul că data de 2 februarie este și Ziua Mondială a Tineretului Creștin Ortodox.

„Toți suntem chemați să fim niște Simeoni”

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Părinte Episcop Ignatie al Hușilor, care a subliniat că a te cunoaște desăvârșit pe tine însuți înseamnă a ajunge la sfințenie: „Nu numai Dumnezeu este Cel care se descoperă pe Sine Însuși. Putem și noi să ne descoperim pe noi înșine, dacă ajungem oameni sfinți. Sfințenia tocmai asta este: împlinirea desăvârșită a tot ceea ce înseamnă omenesc din noi. Sfințenia înseamnă înfrumusețarea firii noastre, luminarea ei, strălucirea ei. Toți suntem chemați să fim niște Simeoni, toți suntem chemați să ascultăm, căci asta înseamnă Simeon, «a asculta, Dumnezeu a auzit». Să fim niște Simeoni și să fim niște Ane, care, prin viața noastră, să-L putem ține pe Dumnezeu în brațele noastre și să știm și să înțelegem, să pricepem, în adâncul ființei noastre, că Domnul este mântuirea, este lumina, este slava, că Domnul este slava cea adevărată a fiecăruia dintre noi”.

În cadrul slujbei arhierești a avut loc și o hirotonie: diaconul Ioan Irina a fost hirotonit întru preot de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe seama Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil”- Pârâul Mare, Protopopiatul Ceahlău.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a făcut referire la semnificațiile sărbătorii de ieri și a mulțumit tuturor celor prezenți la hramul Catedralei: „Această minunată, sfântă și adâncă zi, este zi patronală, zi de ocrotire pentru Catedrala sfintei noastre Mitropolii. Această mare sărbătoare ne aduce în fața noastră taina descoperirii omului de către Dumnezeu și taina descoperirii lui Dumnezeu de către om. Dumnezeu vine întru întâmpinarea omului, iar omul merge întru întâmpinarea lui Dumnezeu; întâlnindu-se pe cale, omul Îl descoperă pe Dumnezeu, Îl așază în adâncul inimii sale și, în acel moment, simte că viața sa are sens, simte că viața sa are plinătate, înălțime, cuprindere și atunci rostește «Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace». Ce înseamnă acest cuvânt rostit de Dreptul Simeon? Înseamnă următoarele: Doamne, am atins țelul vieții, Te-am întâlnit, Ți-am făcut casă, Te țin în brațele inimii mele. De acum pot să mor, adică pot să trec în cea de-a doua parte a vieții, unde voi avea parte de Tine întru toată plinătatea”.

Pe lângă hramul Întâmpinării Domnului, Catedrala mitropolitană din Iaşi mai are hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“. Hramul cel mai cunoscut al Catedralei este pe 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Hramul actualei Catedrale Mitropolitane din Iaşi a fost preluat de la Biserica Stratenia, ce se afla înainte în locul edificiului. Actul de naştere al sfântului locaş este decretul domnitorului Ioan Sandu Sturdza din anul 1826, însă construcţia propriu-zisă se datorează Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Lucrările au început în anul 1833, catedrala fiind construită prin eforturile unor arhitecţi austrieci, ruşi şi români. Pictura în stil occidental a fost realizată de către pictorul bucureştean Gheorghe Tăttărescu. Catedrala a fost sfinţită pe data de 23 aprilie 1887, la slujbă participând şi regele Carol I. Lucrările au fost finalizate sub păstorirea Mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu. În anul 1889, la Catedrala Mitropolitană au fost aduse moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“. Pe lângă hramul Întâmpinării Domnului, sfântul locaş se bucură şi de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva şi de cel al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul vechii Catedrale Mitropolitane.

DOXOLOGIA.RO