Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, la ceas aniversar

09 Septembrie 2021

Joi, 9 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și-a serbat ocrotitorul spiritual. În această zi, Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Metocul chiriarhal închinat Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana din localitatea Itești, într-un cadru restrâns, în compania personalului monahal de aici.

Apoi, sub protia părintelui Pimen Costea, vicar eparhial, a fost săvârșită o slujbă de Tedeum în semn de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Ierarhului și a Eparhiei Romanului și Bacăului în cei 21 de ani de slujire arhierească.

În partea a doua a zilei, în cadru festiv, Înaltpreasfințitul Ioachim s-a întâlnit cu membrii administrației eparhiale și distinși invitați, care, în luările de cuvânt, și-au exprimat gândurile de apreciere prilejuite de sărbătoarea din această zi. În numele colaboratorilor din administrația eparhială, părintele vicar a adresat Înaltpreasfinției Sale un cuvânt omagial în care a reliefat virtuțile care întregesc personalitatea ierarhului în raport cu păstoriții săi:

Este o sărbătoare în care vorbim despre Sfinții Părinți Ioachim și Ana. Este o sărbătoare a părinților, iar Dumnezeu a rânduit ca să avem, ca și Arhipăstor, un părinte al cărui nume este Ioachim. Un nume cu rezonanță biblică și cu obligație paternă, care se răsfrânge asupra vieții fiecăruia dintre noi. Este cunoscut faptul că un părinte, printre multele responsabilități pe care le are, principala este aceea de a aduce pâine în casă. Pâinea este, de data aceasta, nu doar un aliment, ci cu mult mai mult. Misiunea pe care o are păstorul este de a te face să crezi în adevărul Sfintelor Scripturi, că cel care crede poate muta munții, iar toate acestea trebuie să își găsească ecou în viața fiecăruia dintre noi. El nu se luptă ca să ne facă să credem la modul superficial, ci la acela de a muta munții; tocmai de aceea, îți trebuie multă răbdare și mult ajutor de la Dumnezeu, în așa fel, încât această credință să devină lucrătoare. L-ați auzit de multe ori spunând pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim: «Noi nu trăim în timpul acesta temporal, ci trăim în timpul lui Dumnezeu». Un timp care nu are minute, secunde sau ceasuri și care nu se poate defini sub nicio altă formă, decât prin dragoste. Timpul este transformat în dragostea de om tocmai pentru ca, după aceea, să fie răscumpărat de dragostea de Dumnezeu. Ne rugăm ca aceste frământături de voință, de sentiment și de rațiune să fie bine dospite în aluatul Hristos. Să ne dospească, pe fiecare, la focul dragostei pe care ni-l dăruiește și ni-l împărtășește în cadrul Sfintei Liturghii, prin intermediul focului Duhului Sfânt; să ne coacă, pe fiecare în parte, și să ne prezinte în fața lui Dumnezeu, precum psalmistul David, odinioară, zicea: «Iată, eu și pruncii pe care mi I-ai dat Dumnezeu», Ți-i prezint, Ți-i aduc și Ți-i dăruiesc!.

 

La final, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit invitaților pentru gândurile adresate, rememorând, totodată, crâmpee de amintiri din perioada de început a vieții monahale de la Mănăstirea Bistrița, din anul 1980, când a primit numele ocrotitorului său spiritual.

Cuvântul «mulțumesc» vine de la cuvântul latin «multum est», adică îți datorez mult pentru darul pe care mi l-ai adus. Noi avem un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu și pe care nu ni-l mai cere înapoi. Fiecare dintre noi trebuie să se lase modelat, adică șlefuit de cineva care stăpânește această artă. Orice gând al unui consilier, fie el de natură personală sau familială, atunci când acesta intră pe poarta Centrului eparhial, este lăsat la poartă; acesta intră în biserică, unde face o rugăciune pentru începutul zilei, după care merge în biroul său, unde lucrează în următoarele ore, potrivit ascultării sale. De vreme ce consilierii și inspectorii au reușit să-și însușească dinamica și proiectele coordonatoare, atunci totul devine unitar. În Biserică, totul se desfășoară sub ascultare. Arhiepiscopia noastră a dat dovadă că este o instituție dinamică, instituție care nu și-a uitat scopul său principal, și anume mântuirea. Aici, încercăm să amplificăm și să punem în valoare taina a opta, care este cea a fratelui (a filantropiei). Liturghia de după Liturghie este aceea când te preocupi de fratele tău, ca să rămâi în continuare în comuniune, în comunicare, în comunitate și să încerci să îl ajuți. Pe acest nume care mi s-a dat la călugărie, eu îl cinstesc cu dragoste în fiecare an. Trebuie să îi dăm timpului timp, adică timpul faptelor bune. Eu nu mă lepăd de ceea ce am fost, chiar dacă hainele nu mai sunt așa de cernite și sunt mai călcate decât le aveam la mănăstirea Sihăstria. A fi Arhiepiscop nu ține de o persoană, ci de o misiune, și asta înseamnă că te uiți pe tine și faci totul pentru celălalt.