Implementare de proiecte și formare catehetică pentru preoții din Protopopiatul Sascut

În ziua de 23 martie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, soborul de preoți din Cercul pastoral nr. 2 „Sfântul Eftimie cel Mare” al Protoieriei Sascut a săvârșit slujba Sfântului Maslu, sub protia părintelui protopop Vasile Abageru. Evenimentul duhovnicesc a avut loc în Parohia Mândrișca, păstorită de preotul Marian Bălan, care este și conducătorul acestui cerc pastoral.

La săvârșirea Tainei Sfântului Maslu a participat și părintele inspector eparhial Daniel-Ionel Marari, care a transmis mesajul și binecuvântarea Ierarhului. De asemenea, în cuvântul de învățătură rostit, părintele inspector a mulțumit părintelui protopop pentru invitație și a subliniat importanța participării creștinului la slujba Sfântului Maslu.

„În aceste vremuri grele pe care societatea le tranzitează, un timp complicat, o vreme a cernerii, trebuie să îl mărturisim pe Dumnezeu cu felul nostru simplu de a fi, cu credința strămoșilor noștri, dar și cu viață de intensă rugăciune”, a spus părintele inspector.

După ce preoții, alături de credincioșii prezenți, s-au unit în rugăciune pentru a primi binecuvântare și iertare, sănătate sufletească și trupească din partea Bunului și Milostivului Dumnezeu, a fost susținut un curs de formare catehetică la care preoții au participat activ alături de părintele inspector, observând care sunt pașii alcătuirii unei cateheze și cum trebuie ea adaptată la fiecare parohie, în funcție de nevoi.

Totodată, părintele Daniel-Ionel Marari, inspector al Biroului de Catehizare și activități cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a vorbit și despre proiectele catehetice implementate sau în curs de implementare la nivelul Arhiepiscopiei, mai exact, proiectul catehetic național „Biserica – Familia românilor de pretutindeni”, Proiectul catehetic național pentru adulți „Calea Mântuirii”, precum și proiectele eparhiale ce îi au în vedere pe tinerii din eparhie „Tinerii în tinda bisericii”, „Școala de Vară” și „Liturghia tinerilor”.

Apostu Alexandru, asistent social al Protoieriei Sascut