Ieromonahul Ciprian Mera s-a mutat la Ceruri

Am aflat cu durere despre plecarea din lumea aceasta, în data de 18 august 2024, a ieromonahului Ciprian Mera, egumenul Schitului Zimbru, unul dintre călugării nevoitori ai Eparhiei Romanului și Bacăului.

A fost un ieromonah misionar cu alese calități sufletești, implicat începând cu anul 2005 în numeroase activități de reabilitare și înfrumusețare a Schitului Zimbru, Protopopiatul Roman, de racordare a ansamblului eclezial la rețeaua electrică publică și de refacere a drumului forestier ce leagă localitatea Vulpășești de așezământul monahal. 

Alături de activitatea liturgică specifică vieții monahale și de vocația de părinte spiritual pentru fiii și fiicele duhovnicești, Părintele Ciprian a fost un apropiat al preoților de mir slujitori la sfintele altare ale bisericilor din proximitatea Schitului, participând în diferite împrejurări la slujbele de hram sau la oficierea rugăciunilor de vindecare, sprijinind activitatea pastorală parohială și fiind alături de cei aflați în suferință.

Cei 30 de ani petrecuți în rugăciune, încă de la vârsta de 15 ani, i-au fost măsura nevoinței sale, Părintele Ciprian închinându-și priceperea și existența slujirii lui Dumnezeu și împlinirii voturilor monahale. Ocrotit de Dumnezeu în poiana meteorei sale, unde a simțit frumusețea și liniștea locului care restaurează viețuirea omului, părintele Ciprian și-a potolit setea de pustie cântată atât de frumos de melozi în versuri de înaltă simțire filocalică.

După aproape 45 de ani de viață și 19 ani de slujire preoțească, ieromonahul Ciprian Mera a fost chemat de Dumnezeu în Biserica Triumfătoare, unde avem speranța că va fi așezat în soborul preoților din ierarhia cerească pentru a sluji Sfânta Liturghie sub protia Arhiereului Cel veșnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În aceste momente de adâncă suferință, adresăm fraților și surorilor din cinul monahal al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului cele mai profunde gânduri de compasiune rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul smeritului Său slujitor în Împărăția Cerurilor!

Dumnezeu să-l odihnească!

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

Date biografice:

Părintele ieromonah Ciprian Mera s-a născut la data de 14 noiembrie 1979 în localitatea Piscu Rusului, județul Iași, fiind unul dintre cei 5 copii ai familiei Costache și Ana Mera.

A absolvit Școala generală și Școala profesională de ucenici din localitatea Dagâța, apoi cursurile Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”-Roman, promoția 2010.

A intrat ca frate în obștea Mănăstirii Bistrița la data de 01 aprilie 1994, fiind tuns în monahism la data de 25 martie 2005, pe seama Mănăstirii „Schimbarea la Față”-Berzunți, păstrând numele de Ciprian, naș de călugărie fiindu-i ieromonahul Efrem Atănăsoaie, preot slujitor al Mănăstirii Măgura Ocnei, care i-a fost și părinte duhovnicesc.

În anul 2001 a fost adus la Roman îndeplinind ascultarea de paraclisier la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

A fost hirotonit ierodiacon la data de 01 aprilie 2005, iar a doua zi ieromonah de către, pe atunci, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Ioachim Băcăuanul, cu prilejul oficierii Sfintei Liturghii arhierești în biserica Mănăstirii Ciolpani. Tot din anul 2005, începând cu data de 9 aprilie, este numit egumen al Schitului  Zimbru, demnitate păstrată până la data de 18 august 2024, când Hristos Domnul, Marele Arhiereu, l-a chemat la veșnicele lăcașuri.

Luni, 19 august, trupul neînsuflețit al părintelui Ciprian Mera a fost depus în biserica Schitului Zimbru.

                                                                          ***

Slujba stâlpilor va fi oficiată după următorul program:

Luni, 19 august, în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (Schitul Zimbru), începând cu ora 18.00;

Marți, 20 august, trupul neînsuflețit va fi depus în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” de la  Mănăstirea Giurgeni, iar de la ora 18.00 va fi oficiată slujba stâlpilor de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim;

Miercuri, 21 august, începând cu ora 8.30 va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba de înmormântare pentru părintele Ciprian Mera și depunerea trupului neînsuflețit în cimitirul Mănăstirii Giurgeni.