Sâmbătă, 1 octombrie 2022, Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău a sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, debutând astfel, pentru al doilea an consecutiv, Programul cultural-duhovnicesc al Protoieriei Bacău, intitulat „Hristos – lauda bătrâneților mele”.
Ziua a început cu participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, unde seniorii Centrului de Socializare Vârstnici al Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” au sărbătorit praznicul „Acoperământul Maicii Domnului”, aducând rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi de la Maica Domnului, cea „iubitoare şi grabnic ajutătoare”.
A urmat slujba de parastas pentru cei trecuți la cele veșnice întru nădejdea Învierii, apoi întâlnirea cu tema „Bunicii – eroii copilăriei noastre”, unde au fost comemoraţi cu nostalgie cei care ne-au marcat copilăria cu dragostea, bunătate şi cu sfaturile lor înţelepte. Ziua s-a încheiat cu o agapă, în cadrul căreia doamnele Centrului de Socializare s-au întrecut în arta preparatelor culinare.
Programul „Hristos – lauda bătrâneților mele”, defășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va continua până la sfârşitul anului, fiind alcătuit din numeroase ateliere, cateheze, vizionări de filme, conferinţe, concerte şi acţiuni social-filantropice.