Nu putem însă pierde din vedere faptul că există încă pe pământ oameni care suferă și ajung chiar să moară de foame. În mintea noastră nu poate atunci să nu se nască întrebarea: dacă Dumnezeu, din dragoste și grijă pentru om, a creat toate cele necesare traiului, de ce atâta lipsă, de ce există locuri unde hrana și apa par a lipsi cu desăvârșire sau locuri unde par a fi insuficiente?

Cu siguranță, însă, dacă am înțelege altfel cuvântul Scripturii, duhovnicește, atunci nu ne-am mai pune astfel de întrebări. Dar pentru că ele se nasc în mintea omului care trece totul prin filtrul rațiunii, vom încerca împreună să găsim în acest fapt miraculos câteva cuvinte care ar putea să răspundă tuturor acestor întrebări.

Am putea pleca în încercarea noastră de a înțelege, de la răspunsul pe care Mântuitorul îl dă ucenicilor Săi care, îngrijorați, la lăsarea serii, Îi spun: „dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce.” (Matei 14, 15-16) Foarte curios acest răspuns al Mântuitorului, dat fiind faptul că El știa că ei nu au decât cinci pâini și doi pești. El le cunoștea foarte bine grijile, îndoielile și, totuși, le-a dat acest răspuns, arătându-le astfel lipsa lor de încredere în Dumnezeu și egoismul. Dacă apostolii ar fi fost total pregătiți pentru misiunea la care fuseseră chemați, ar fi început să împartă cele cinci pâini și cei doi pești, iar Hristos ar fi intervenit cu certitudine. Însă, pentru că înfăptuise atâtea vindecări miraculoase, apostolii nu se mai așteptau la încă o minune, cum a fost aceea a înmulțirii pâinilor. De aceea Hristos i-a surprins atunci când le-a răspuns: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce.” (Matei 14, 16) El nu le spune: „Le voi da Eu să mănânce”, ci „daţi-le voi să mănânce”, căci ei încă vedeau în El un simplu om. Și, drept dovadă că nu erau capabili încă să discearnă dincolo de realitatea imediată, i-au răspuns ca unui om: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.” (Matei 14, 17). Atunci, Hristos a intervenit direct și poruncitor, spunându-le: „Aduceţi-Mi-le aici.” (Matei 14, 18).

Împrejur era doar deșert, însă Cel ce hrănește întreg pământul era acolo; trecuse timpul de lucru, dar Cel pentru care timpul nu există, era prezent în mijlocul lor. Așa că, după cum aflăm din Evanghelie: „luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline.” (Matei 19, 20) De ce Iisus a ridicat ochii la cer și a binecuvântat? Pentru a ne arăta nouă că El este născut din Tatăl, dar și egal Lui. Consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl s-a arătat în toate acțiunile Fiului, făcute „cu putere multă”, însă, în același timp, profunda Sa smerenie se vede în faptul că El împlinește voia Tatălui, invocându-L în tot ceea ce face.

Înmulțirea pâinilor mai are o semnificație, fiind semnul unei realități spirituale. Iisus este hrana sufletelor noastre, pâinea Cea vie coborâtă din cer. Este Sfânta Euharistie, prin care noi primim, de secole și până la sfârșitul timpului, în mod real și substanțial, Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.

Așadar, prezența Sa, cuvântul Său, acțiunea Sa nevăzută reprezintă hrana, mana care ne satură în mod real, și ne determină să ne rugăm precum apostolii de odinioară: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta.” (Ioan 6, 34)

Iubiți credincioși,

Textul Evangheliei relatează faptul că Iisus era înconjurat de o mulțime de care îi era milă, iar Sfântul Apostol Matei ne explică motivul acestei compasiuni: „I s-a făcut milă de ei, căci erau necăjiţi şi părăsiţi ca oile care n-au păstor.” (Matei 9, 36) Dacă vom căuta să găsim pasaje asemănătoare în Sfânta Scriptură, vom afla la Iezechil că Domnul zice: „oile Mele prin toţi munţii şi pe tot dealul înalt; împrăştiatu-s-au oile Mele peste toată faţa pământului şi nimeni nu îngrijeşte de ele şi nimeni nu le caută. De aceea, ascultaţi păstori, cuvântul Domnului: Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de adevărat că voi face dreptate; pentru că oile Mele au fost lăsate pradă şi fără păstor, oile Mele au ajuns mâncarea tuturor fiarelor câmpului, iar păstorii Mei n-au purtat grijă de oile Mele, ci păstorii s-au păscut pe ei înşişi şi oile Mele nu le-au păscut.

De aceea ascultaţi, păstori, cuvântul Domnului. Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu vin la păstori; le voi cere înapoi oile Mele din mâna lor şi îi voi împiedica să nu mai pască oile Mele şi nu se vor mai paşte păstorii pe ei înşişi şi voi smulge oile Mele din gura lor şi ele nu vor mai fi pentru ei o pradă de sfâşiat. Căci aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu Însumi voi purta grijă de oile Mele şi le voi cerceta. Cum cercetează păstorul turma sa în ziua când se află în mijlocul turmei sale risipite, aşa voi cerceta şi Eu oile Mele şi le voi aduna din toate locurile, unde au fost ele risipite în ziua cea ceţoasă şi întunecată. Le voi face să iasă din mijlocul popoarelor, le voi aduna din diferite ţări şi le voi aduce în ţara lor” (Iezechiel 34, 6-13)

Așadar, Dumnezeu unește și reunește, asigurând hrana celor care Îi urmează. De aceea profetul continuă spunând: „le voi paşte prin munţii lui Israel, pe lângă cursurile de apă şi prin toate locurile de locuit ale ţării acesteia. Le voi paşte în păşune bună şi staulul va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni ele, în staul bun şi vor paşte în păşune grasă în munţii lui Israel. Eu voi paşte oile Mele şi Eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu.” (Iezechiel 34, 13-15) Și Domnul promite că va trimite lor un păstor: „Eu voi veni să scap oile Mele, ca să nu mai fie pradă şi voi judeca între oaie şi oaie. Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte; voi pune pe robul Meu David; el le va paşte şi el va fi păstorul lor. Iar Eu, Domnul, le voi fi Dumnezeu, iar robul Meu David va fi prinţ între ei. Eu, Domnul, am grăit acestea.” (Iezechiel 34, 22-24) Cel trimis pentru a împlini profeția, Mesia, este Iisus. El adună și hrănește poporul lui Dumnezeu, care este împrăștiat și înfometat. Mai mult decât atât, El îi reunește pe toți într-un singur Trup – al Său – și îi hrănește cu aceleași merinde – Trupul Său. Înmulțirea pâinilor anunță și semnifică unica și inepuizabila sursă de hrană care este Hristos. Pâinea euharistică este preînchipuită în înmulțirea pâinilor. Pâinea adevărată, Pâinea Vieții, pâinea venită din cer, Hristos cel Mult-iubit, iată ce adună Noul Israel, Biserica, apărat de toți Sfinții Părinți de-a lungul timpului.

Noi, cei care ne apropiem de Sfântul Potir în această perioadă de post, suntem datori să respingem tot ceea ce poate să fărâmițeze acest Trup, așa cum au făcut cândva Sfinții Părinți. Așadar, să renunțăm la tot ceea ce ne poate separa unii de alții și să ne apropiem de Sfântul Potir pentru a primi merinde pentru viața de veci, să ne unim în jurul aceleiași Pâini, să dorim să trăim în Biserică, un singur trup, în una și aceeași Împărăție. Să ne găsim cu toții uniți de aceeași dorință de a primi Pâinea cerească, care dă viață veșnică celor care se adună în jurul Său.

Dragii mei,

Cu cinci pâini și doi pești, Iisus a hrănit o mulțime de peste 5000 de oameni. Această pericopă evanghelică pune în lumină bunătatea umană a Mântuitorului, dar și nevoia de conlucrare a omului cu Dumnezeu pentru împlinirea operei Sale salvatoare. Hristos și-a implicat ucenicii, și dorește să ne angajeze și pe noi, în lucrarea de hrănire a mulțimii.

Însă, omul de astăzi nu mai trăiește în comunitate fiind tributar curentelor de gândire individualiste și consumiste. Când se află în situație de criză el nu știe să mai împartă. Dumnezeu a înmulțit pâinea, oferind resursele necesare vieții decente a tuturor oamenilor, însă, în societatea egoistă de astăzi resursele nu se împart egal tuturor și așa se nasc sărăcia și mizeria. Acesta este motivul pentru care necesitatea întoarcerii la principiile evanghelice este una stringentă și care poate aduce pace și echitabilitate între oameni readunându-i în comuniune cu Dumnezeu, dar și întreolaltă. Doar rămânerea în comuniune de iubire cu Dumnezeu poate mijloci binecuvântarea și înmulțirea hranei care menține viața, fiind dar din darul lui Dumnezeu oferit omului prin oameni.

Așadar, „Dați-le voi să mănânce!” rămâne un îndemn încă valabil, pentru fiecare dintre noi. Atunci când împarți pâinea și peștele, când dăruiești din cele pe care le ai prin mila lui Dumnezeu, atunci Îl împarți pe Hristos, iar aproapele tău devine fratele tău!

*Cuvânt de învățătură la Duminica a opta după Rusalii, Duminica înmulțirii pâinilor (Matei 14, 14-22)