În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților români), la Parohia Sfinții Trei Ierarhi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, Vicar eparhial al Centrului Eparhial de la Roman, alături de un mic sobor de preoți a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie cu prilejul serbării hramului Altarului de Vară.
Sărbătoarea a adunat la rugăciune mulțime de credincioși din zona de nord a municipiului Bacău, la biserica ai cărei patroni spirituali sunt Sfinții Trei Ierarhi. Aceștia s-au rugat în sfântul locaș, unde se află ca odor duhovnicesc o părticică din moaștele Sfântului Antipa de la Calapodești.
În cuvântul rostit imediat după citirea pericopei evanghelice, părintele arhimandrit Pimen a vorbit celor prezenți despre sfințenia ca patrimoniu mondial și național, prezentându-i ca modele pe sfinții români pentru creștinii de astăzi.
Am sosit în această lume fără vrerea sau știrea noastră și iată-ne împreună călători pe un drum ce duce spre veșnicia lui Dumnezeu. Ei bine, de mult ori ne întrebăm care este scopul vieții noastre pământești? Ce anume ne propunem și ce anume vrem să obținem de la ea. Bunicii și străbunicii noștri ne-au oferit o alternativă. Ei ne-au învățat să ne închinăm, să ne rugăm, să fim oameni de omenie, să mergem la sfânta biserică, să nu facem nimic din ce poate să fie dăunător pentru aproapele nostru, alții dintre noi ne-au învățat cum anume să punem bazele unei afaceri și ce ar trebui să facem noi în această viață ca să ne fie bine, să prosperăm în cele pământești, să avem o familie, o casă, un bussines pe care să îl dezvoltăm și în urma căreia să ne dezvoltăm pentru a putea supraviețui, de a strânge pentru azi pe mâine și pentru multă vreme. Deșertăciune sunt toate cele care rămân după noi.
Tot atunci, a vorbit și despre diferența dintre un drept ce caută voia lui Dumnezeu și un păcătos care își caută propria împlinire a voii personale.
Astăzi, în Duminica Sfinților români, ne aducem aminte de toți aceia care nu au învățat nimic în lumea aceasta, decât cum să dobândească harul Duhului Sfânt, cum să placă lui Dumnezeu și să împlinească voia Lui, în așa fel încât nu doar numele lor să fie scrise numele lor în Cartea Vieții, ci să rămână pe buzele tuturor multe secole de acum înainte, amintirea lor să fie cu laude, pentru că așa ne spune Psalmistul: Pomenirea dreptului este cu laude!, iar numele celor care fentează această lume și încearcă să dobândească această lume în detrimentul celorlalți frați ai noștri, pieirea lor este cu sunet. Nu rămâne nimic după ei, nici măcar amintirea numelor lor. De aceea, dragii noștri, pomenirea sfinților români odată pe an, în a doua duminică după Pogorârea Duhului Sfânt și după duminica tuturor sfinților se face în Duh de comuniune și de aducere aminte, pentru faptul că sfinții conviețuiesc în Împărăția lui Dumnezeu laolaltă, bucurându-se de slava lui Dumnezeu în toată clipa și vremea.
La final, părintele paroh Aurel Cîrlan a mulțumit delegatului Chiriarhului pentru frumoasa slujbă oficiată, preoților din sobor pentru împreună slujire și enoriașilor pentru participare. (pr. Daniel Marari)