Sâmbătă, 9 septembrie 2023, Centrul de zi de socializare şi petrecere a timpului liber pentru persoane vârsnice „Sf. Ioachim şi Ana” al Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău şi-a sărbătorit ocrotitorii. Primul moment al zilei a fost participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia a fost săvârșită și slujba de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra întregii comunități parohiale, a eparhiei și a chiriarhului Romanului și Bacăului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.
În contextul „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, seniorii Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău au continuat întâlnirea în Aşezământul socio-cultural. Urmând îndemnul Sf. Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7), tot în cadrul acestei întâlniri a fost săvârşită slujba parastasului, fiind pomeniţi vârstnicii Parohiei mutaţi la cele veşnice.
În cuvântul de învățătură, cei doi părinţi slujitori Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban, au subliniat semnificația cinstirii Sfinților Părinți Ioachim și Ana, „această pereche binecuvântată, aleasă de Hristos Dumnezeul nostru spre a fi părinţii Maicii Sale, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născatoare şi pururea Fecioara Maria”. Sărbătoarea Sfinților Părinți Ioachim și Ana este închinată tuturor părinților care își nasc și își cresc copiii cerând binecuvântarea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Rugăciunea, postul, credința, nădejdea, perseverența sunt doar câteva dintre virtuțile prin care Sfinții Ioachim și Ana și-au câștigat statutul binecuvântat de părinți.
Un alt aspect discutat la acest ceas festiv a fost importanţa întâlnirilor din cadrul Centrul de socializare şi petrecere a timpului liber pentru întărirea vieții spirituale a celor vârstnici, dar şi ca model pentru generația tânără ce reprezintă viitorul Bisericii noastre.
La final, beneficiarii Centrul de zi de socializare şi petrecere a timpului liber pentru persoane vârsnice „Sf. Ioachim şi Ana” au gustat din bunătăţile pregătite cu mult drag de doamnele senioare.