Sâmbătă, 24 octombrie 2020, la Parohia Siliștea II din Protopopiatul Buhuși, a fost serbat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, ocrotitorul spiritual al comunității, Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
A fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia în prezența părintelui protopop Vasile Cozma care a dat curs invitației părintelui paroh Untea Ovidiu.
În cuvântul de învățătură, părintele protopop a specificat faptul că este firesc să se vorbească despre sfinți, despre cei care au suferit moarte martirică pentru Hristos propovăduindu-L până în ultima clipă a vieții. Sfântul Dimitrie a trăit în secolul al IV-lea, o perioadă plină de persecuții împotriva Bisericii, perioada împăraților Dioclețian și Maximilian, iar actul său de jertfelnicie constă în aceea că în calitate de guvernator al provinciei Tesalonic a mărturisit fără echivoc pe Hristos.
Sfântul Dimitrie este cel care în permanență se roagă la Hristos, care poartă de grijă întregii lumi, dar mai ales acelora care îi poartă numele și în special comunităților parohiale care îl au ca sfânt ocrotitor.
Tot acum, părintele protopop a apreciat implicarea părintelui paroh și a credincioșilor în activitatea administrativă de ridicare și înfrumusețare a bisericii parohiale, evlavia față de Sfântul Dimitrie în rândul credincioșilor din această parohie reieșind din toată lucrarea pastoral – misionară și administrativă desfășurată aici.
După slujba Vecerniei a fost sfințit noul clopot achiziționat prin grija credincioșilor parohiei, înlocuind pe cel vechi, deteriorat, care exista din vremea vrednicului de pomenire preot slujitor al acestei comunități Dimitriu Vasile, totodată săvârșindu-se și slujba de pomenire a părintelui Dimitriu și a ctitorilor trecuți la cele veșnice.